În prealabil postat de Mihailc

Ovidiu b.: Valentin e chiar cel mai concret dintre cei care au postat pe-aici, el exprimând în cunoștință de cauză poziția canonică a Bisericii, singura care oferă o bază de care se pleacă în evaluarea fiecărui caz în parte. Părerile unor mari asceți, părinți, trăitori etc. au valoare orientativă nu normativă pentru întregul corp eclezial. Biserica nu reglementează massificat, nu se amestecă abuziv în intimitatea unui cuplu, realismul ei duhovnicesc respectă taina persoanei , libertatea omului, profilul unic și irepetabil al fiecărei manifestări ipostaziate a tainei cununiei. Pentru aceste probleme există duhovnicul personal sau de cuplu, raport în care părintele reprezintă Biserica-întregul în relație organică cu mădularele sale. Prin urmare, toate reperele oferite de Tradiție (aici intră și Sfânta Scriptură și toate celelalte) sunt aplicate iconomic, nu la grămadă, fiindcă omul eclezial nu e robot care execută somnambulic niște comenzi impersonale, putem spune că e chiar opusul individului teleghidat de legiferări uniformizante.

Regula generală spune că bucuria soților de a-și împărtăși intimitatea nu trebuie să excludă premeditat posibilitatea finalității naturale, dar fără a cădea în cele două capcane ale sexualității, divertismentul hedonist și funcționalismul biologic strict. Dar aplicarea regulii depinde de cine, cum, de ce, când etc.