Citez din link-ul dat in mesajul de mai sus. Arguementul ca Archaeopteryx este stramosul pasarilor si veriga intermediara intre reptile si pasari e zdruncinat de descoperirea unor pasari intr-un strat mai vechi decat in cel in care erau Arcaeopteryx:
"In ultimă instantă, piesa finală în mozaicul numit Archaeopteryx (cel putin până în clipa de fată) a fost asezată odată cu descoperirea în Texas a unei cariere pline cu oase de păsări (protoavis), în roci mai vechi decât cele care contin resturile de Archaeoptreyx (Beardsley, 1986). Ce înseamnă aceasta ?
Pur si simplu că specimenele de Archaeopteryx de care dispunem nu pot fi strămosii păsărilor, deoarece păsările existau deja."
Iata si articolul despre acele pasari descoperite:
http://en.wikipedia.org/wiki/Protoavis
Acum o descriere a lui Archaeopteryx:
"Are dinti pe cioc, gheare pe aripi, nu are carenă (osul stern), are o coloană vertebrală nesudată si o coadă lungă si osoasă. Toate acestea sunt caracteristici pe care le asociem în mod normal reptilelor.
Ei bine, mai întâi de toate, caracterele reptiliene nu sunt chiar asa de reptiliene precum am fi tentati să credem. Binecunoscutul strut, spre exemplu, are gheare pe aripi care au un aspect reptilian mai pronuntat decât cele ale Archaeopteryx-ului.
Câteva pasari, ca spre exemplu hoatzinul, nu au o carenă prea vizibilă. Nici o pasăre cunoscuta care traieste astăzi nu are dinti în alveole dar unele forme fosile au. Apoi, unele reptile au dinti, altele nu au, asa ca prezenta sau absenta dintilor nu este în mod particular importantă în separarea celor două grupuri.
Este mai important să priviti la caracteristicile individuale ale Archaeopteryxului. Există vreun indiciu privind modul in care picioarele au evoluat în aripi ? Nu, nici unul.. Atunci cand găsim aripi fosile, găsim aripi deplin dezvoltate si functionale. Aceasta este adevârat în ceea ce priveste Archaeopteryx-ul si este de asemenea adevărat pentru insectele zburâtoare si pentru mamiferele zburătoare (liliecii).
Exista vreun indiciu în Archaeopteryx despre felul in care solzii reptilieni s-au transformat în pene ? Nu nici unul. Atunci când gâsim pene fosile, le găsim deplin dezvoltate si functionale. Penele sunt structuri destul de complicate cu mici cârlige si inele care le permit sa se inchida si deschidă. Archaeopteryx nu numai că avea pene complete si complexe, ci chiar pene de câteva tipuri. De fapt, avea pene asimetrice, specifice zburătorilor vigurosi. Dar lipsa carenei? De fapt, muschii puternici necesari zborului se inseră pe iades sau furcula si Archaeopteryx avea o "furcula extrem de robustă". Multi evolutionisti, aproape în consens, cred acum că Archaeopteryxul era un zburător puternic. Multi consideră Archaeopteryx-ul azi ca prima pasăre si nu o verigă lipsă între reptile si păsări (vezi Denton, 1985)."
Despre stramosii omului iata ce spunea Rudolf Virchow, fondator al anatomiei patologice acum mai mult timp: „În chestiunea omului, am dat înapoi pe toată linia. Toate cercetările întreprinse în scopul de a găsi continuitatea în desfășurarea progresivă, au rămas fără rezultat. Nu există proanthropos. Nu există om-maimuță. Lanțul intermediar este o fantomă.”
Si un om de stiinta mai recent Alexandru Mironescu, doctor în Științe Fizice la Sorbona, profesor de Chimie Organică la Facultatea de Științe din București:
„Paleontologia – fără îndoială vrednică de cel mai viu interes și emoționantă în aspirația de a țese o mare poveste și de a o face veridică – a născocit o sumedenie de specii numai din cioburi, numai din ciuntite rămășițe păstrate între relicvele de muzeu, dar pe care nimeni nu le-a văzut trăind, adică nu le-a cunoscut felul de viață, obiceiurile, fecunditatea, etc. Corespondența între aceste specii ticluite la masa de lucru și realitățile care vor fi fost e mai mult decât problematică. Ceea ce se știe sigur e că nu există, în înțelesul strict al cuvântului, făpturi intermediare între viermi, echinoderme, moluște sau artropode.”
Despre iluzia unor stramosi ai omului puteti citi capitolul "Fiintele umane" din cartea recomandata.
"în 1912, speculatia despre strămosii omului a alunecat până la Omul de Piltdown, solemn botezat cu numele stiintific de Eoanthropus dawsoni. Aproape toată lumea stie că Omul de Piltown s-a dovedit în cele din urmă a fi un fals premeditat. Dar demascarea falsului s-a făcut abia în anii 1950. Pentru mai bine de 40 de ani, mesajul subtil din manuale era clar: puteti crede în creatie, dacă vreti, dar faptele sunt toate de partea evolutiei. Faptele s-au dovedit în acest caz a fi un fragment de mandibulă de maimută si unul de craniu uman, colorate pentru a părea mai vechi."
"Desi nu o fraudă deplină, Omul de Java (Pithecanthropus) nu a fost cu mult mai bun. (vezi Gish, 1986, pentru detalii fascinante privind aceasta si alte fosile umane). Calota craniană si femurul au fost găsite departe unul de celălalt, într-un nivel de pietris (care implică eroziune si potential amestec). Eugene Dubois a renuntat ulterior la propria-i descoperire, reinterpretând-o ca resturile separate ale unui om si ale unui gibon urias si -
deoarece descoperise, dar păstrase secret vreme de 30 de ani - un craniu uman în acelasi nivel, a stiut că celelalte descope riri ale sale nu ar trebui numite strămosii fiintelor umane."
"Doi ani mai târziu, Omul de Nebraska era din nou doar un dinte. Dar de data acesta dintele era atasat de un craniu adevărat, legat la rându-i de un schelet adevărat. Dar prin aceasta s-a dovedit că dintele nu apartinea de fapt unui strămos al omului, ci unei specii de porc dispărute!"