Citat:
În prealabil postat de antiecumenism
Așa că dragă Iulia, indiferent de ce vei alege în viață, eu sper să mergi și să observi de aproape viața maicilor din sihăstria Rarăului."
|
Sihastria Raraului, este o manastire pentru calugari. Este destul de izolata, vitregita fata de avantajele celorlalte manastiri din tara si oarecum izolata. Inaite sa ajung acolo, am intrat intr-o cafenea sa intreb pe cineva cum se poate ajunge, fiindca trecusem de doua ori, pe langa acel drum forestier, si nu era nici un semn specific pentru Sihastria Raraului. Doamna de acolo mi-a raspuns cu multa bunavointa, dar in acelasi timp m-a si atentionat ca, daca nu am o masina cu garda suficient de inalta, sa nu ma aventurez prin padure fiindca-i drumul destul de accidentat, iar daca mai am si copii dupa mine, cand se lasa noaptea, sa nu am surprize neplacute. Dumnezeu ne-a ajutat si am ajuns, dupa ce se intunecase bine. Unul dintre calugari ne-a si luat in primire si ne-a rugat ca, inainte sa mergem la masa, sa intram pe la Parinte pentru binecuvantare. De-acolo, in ziua urmatoare, dupa ce iarasi am facut o vizita Parintelui Larion Neagoe, mai lunga si mai cu folos duhovnicesc, am pornit pe jos, prin padure, insotiti de un civil care s-a oferit sa ne fie ghid, catre "fratele Ioan", despre care auzisem atat de multe si pe care imi propusesem de multa vreme sa-l cunosc.
Sunt amintiri care nu mor si care vor ramane pe veci
acolo, in sertarul bucuriilor sufletului. De cativa ani, bunul Dumnezeu mi-a ajutat sa merg macar o data pe vara, impreuna cu sotia si cei doi baieti, acolo unde linistea se cuprinde cu privirea si se masoara cu pacea sufleteasca. Cel putin la Sihastria (Neamtului), unde odihnesc cuviosii nostri preasfintiti parinti, Paisie Olaru, Ioanichie Balan, Ilie Cleopa si fratii sai, ne simtim ca intr-o mare familie, fiindca in timp, copiii au prins drag de un monah care de cate ori ii vede, parca nu le-ar mai da drumul, coplesindu-i cu caldura si multe multe povete, in timp ce eu imi fac curaj si ma indrept cu sfiala catre chilia fratelui Gherasim, care ascunde in statura lui micuta, un munte de smerenie binecuvantata, si un suflet bland si șugubăț. Nu spun ca acest mod in care procedez eu este dintre cele mai bune. Sunt convins ca fii mei, ca si ai altora, si-ar dori mai mult sa fie in alta parte cu grupul de prieteni. Cand avem posibilitatea, ii lasam si acolo, dar parca simt ca n-as vrea sa las sansa intalnirii cu "Pacea lui Dumnezeu" sa treaca pe langa noi...
Revenind la subiectul topicului, sunt convins ca daca aceasta fetita a trecut pe la manastire impreuna cu unul sau cu ambii parinti, iar viata aceea monahala si pacea de-acolo au fascinat sufletul ei de copil, nu e de mirare ca, in momentele grele de dezbinare familiara, si-a pus in cap sa plece singura acolo unde descoperise ea, pacea adevarata! Tentatiile lumii acesteia dar si necazurile prin care orice familie este nevoita sa treaca datorita lipsurilor materiale in primul rand, ne duc adesea catre schimbari dramatice, mai ales daca Dumnezeu este doar ocazional in mijlocul nostru. Dar... nimic nu-i intamplator pe lume. Poate si aceasta poveste are un "happy-end", iar parintii ei se vor intelepti, se vor impaca si vor face mai mult efort pentru binele intregii familii!...