Acum insa, intrebarea pe care si-ar pune-o multi dintre noi, poate mai putin cunoscatori in amanunt atat ai stintei, cat si ai istoriei, dogmaticii, etc, ar putea fi urmatoarea:
De ce morala bisericii, acum, nu este de acord cu " eutanasia" ( in sensul cunoscut de lume, de curmare a suferintei, nu cel etimologic de " moarte usoara"), pe considerentul ca nu avem dreptul de a decide noi ( nici macar pt noi insine) momentul mortii, cand in trecut, atatea sute de ani, nu a avut nimic impotriva executiilor ( si chiar dintre cele mai crude, torturi chiar), ba chiar a facut acest lucru ( asemenea orori), chiar in numele credintei si al Domnului..
Ceea ce fac unii dintre noi, mai putin " culti" dpdv medical, este tot un soi de tortura, si anume exact ce am vorbit mai devreme, adica sa priveze de ingrijiri bolnavii terminali, batranii in special, nici nu-i mai duc la spital, ii lasa sa se imputa de vii, eventual ( daca faci un trombembolism, adica ti se infunda aorta abdominala chiar inainte de bifurcatia de unde pleaca arterele membrelor inferioare, exact asta se intampla, de exemplu), pe considerentul ca sunt batrani si oricum o sa moara, asa vrea Dumnezeu..( din pacate am intels ca nici prin spitale nu e mare diferenta
, mai ales daca lasi bolnavul in seama lor, si nu te ocupi personal, ai toate sansele sa-l gasesti teapan, lucru care ii face pe multi sa gandeasca ca poate era mai bine daca murea acasa in patul lui ( fara perfuzii, fara oxigen, fara injectii si alte manopere dureroase, etc)...paradoxul este ca toateaceste demersuri ar fi menite sa le faca bine, sa le usureze ultimele clipe din viata, si chiar moartea, dar din pacate se pare ca nici personalul medical nu considera intotdeauna asa
...)
In fine, tot ce s-ar putea face " bine" pt un muribund fara alte sperante ( dpdv medical, nu religios), si ar fi in limitele moralitatii si legalitatii, ar fi terapia ( intensiva, dar totodata paliativa) a durerii...totusi, aceasta chiar daca ii usureaza suferinta, are si potentialul de a-i grabi sfarsitul ( calmantele morfinice, in general, induc secundar si depresia centrilor nervosi vitali). Cu alte cuvinte, muribundul e mai linistit, dar mai rezista in viata o perioada mai scurta, iar unii membri ai familiei cred ei ca decat sa moara pe perfuzii in cateva zile, mai bine s-ar fi tavalit de dureri atroce inca cateva saptamani
( desigur, ei nu isi dau seama ca asa s-ar fi intamplat, ci cred ca la spital li s-a facut rau, de vreme ce starea lor s-a agravat si in final au murit, in loc sa se faca bine, si raman cu impresia ca daca ar fi ramas acasa, poate le-ar fi fost mai bine, pt mai multa vreme). Practic, singurul factor agravant care se poate intampla la spital, este disconfortul psihic si teama ca nu sunt in sanul familiei, poate se simt abandonati, etc, in rest durerea si starea de rau organic nu are cum sa fie mai rea cu ingrijiri medicale decat fara...
Doar ca oamenilor se pare le e greu intotdeauna sa isi dea seama ce le face mai bine sau ce le face mai rau, atat lor insisi cat si apropiatilor ( de exemplu, daca cineva are o boala terminala, si te apuci totusi sa il tratezi, in speranta fie ca ii vei prelungi viata, fie ca ii vei usura suferinta, dar in final, dupa un timp mai lung sau mai scurt, incercarile tale esueaza si pacientul moare, sunt in stare sa te acuze, sau sa se autoacuze ca te-au lasat, ca poate era mai bine daca il lasai sa moara de la inceput si nu mai incercai nici un tratament, ca l-ai supus la chinuri si cheltuieli inutile, ca le-ai dat si lor si lui sperante false, etc. Insa nimeni nu poate sti ce s-ae fi intamplat daca nu il tratai deloc, cat de repede ar fi murit, sau cat de mult ar fi suferit, daca ar mai fi avut parte de vreo bucurie sau ar fi folosit timpul ramas intr-un scop benefic pt el si pt ceilalti...( desi al meu m-a rugat sa nu mai pomenesc de taica-su, nu pot sa nu ma intreb daca cumva la spital unde si-a gasit sfarsitul, nu a avut cumva sansa sa fie gasit de vreun preot, in spitale se mai intampla sa slujeasca si preoti daruiti, si sa-si marturiseasca pacatele si sa obtina iertarea, lucru care poate acasa nu s-ar fi intamplat, pt ca sunt indivizi care chiar si cu un picior in groapa, se incapataneaza sa refuze asistenta religioasa, cerand insa cu insistenta ( chiar impertinenta, de multe ori), ajutorul oamenilor, atunci cand acesta chiar nu mai este omeneste posibil...)...