La sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor din ziua de joi, 09 iunie 2016, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și străinătate. Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.
Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|