[Dumitru73]

În prealabil postat de Mihailc

Parţial adevărat, cu menţiunea că Paraclisul, Utrenia şi alte slujbe importante conţin obligatoriu un canon, adică câte-un amplu poem poetico-narativ, unitar ca temă dar liber în conexiuni şi dezvoltări . Cât de liber poate fi putem să observăm la Canonul Sfântului Andrei Cretanul, unde temele principale, străpungerea inimii şi pocăinţa, sunt amplificate la scara întregii revelaţii scripturistice, rezultând astfel un canon de mare întindere şi totuşi riguros ca unul "obişnuit".
Cum a scris şi Dumitru, fiecare canon are câte nouă ode, corespunzătoare celor nouă cete îngereşti structurate astfel de Sfântul Dionisie Areopagitul, simetrie care trimite la împreună-doxologia continuă a îngerilor şi oamenilor.
Însă oda a doua nu lipseşte datorită faptului că acest număr ar aparţine îngerilor căzuţi. În ierarhia lui Dionisie, numărul doi corespunde cetei Heruvimilor, pe de altă parte dracii nu sunt sub nicio formă împreună-liturghisitori cu oamenii, că altfel n-ar fi dracii.
Oda a doua este omisă fiindcă are un caracter exclusiv de penitenţă/ispăşire, nepotrivit cu atmosfera pascală din zilele liturgice obişnuite, cu excepţia perioadei Triodului, când canonul îşi schimbă structura, restrângându-se de la nouă ode la trei, incluzând şi oda a doua.
Scoaterea odei a doua din Paraclise şi Canoane de rugăciune este o semianomalie liturgică, întrucât slujbele amintite au un caracter explicit penitenţial. Încă specialiştii caută motivaţia reală a transformării excepţiei în regulă în cazul odei a doua în cazul canoanelor (minus cele din Triod).

sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/2011/01/paraclisul-sfantului-efrem-cel-nou-nea.html?m=1

aici găseşti două posibile explicaţii.