View Single Post
  #29  
Vechi 17.03.2014, 01:04:20
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Mai departe, cum ar trebui să fie primele clipe din viața mamei și a copilului, imediat după naștere? Destul de des se întâmplă că bebelușul e luat și e dus undeva, mama altundeva, iar când se întâlnescu depinde de bunăvoința cadrelor medicale.

Studiile medicale care arată că primele ore după naștere sunt vitale pentru bebeluș. Pot fi traumatice sau pot fi pline de extaz și atașament față de mama lui, cum ar fi firesc să fie. În alte țări, există niște proceduri stricte pentru asta. În primul rând, nimeni nu are voie să despartă mama de copil în primele două ore după naștere. De ce? Nu este o fiță, nu e un moft, nu e o excentricitate, ci e o nevoie a copilului de a sta lângă mamă. Acolo se încălzește, acolo o simte, îi aude inima și respirația, îi simte mirosul, ea e singurul reper cunoscut pentru copil. Pe pieptul mamei, copilul se colonizează cu singurii germeni prietenoși și nepericuloși pentru el. Nu are nevoie de germenii de la doamna asistentă din brațe, nici de cei din patul de spital. Acolo începe viața copilului în cel mai sigur mod, emoțional și fizic. Cordonul ombilical trebuie lăsat să pulseze atâta timp cât pulsează, nu trebuie secționat imediat – versul a ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor, când este tăiat în primele secunde. În felul ăsta copilul este forțat să respire pulmonar și nu mai are back-up-ul de sânge și celule stem de care are nevoie în primele minute.

Mai departe, acest copil proaspăt născut este considerat din păcate un obiect murdar. Este privit ca ceva foarte murdar, care trebuie imediat luat, spălat, verificat, să vedem dacă nu e ceva în neregulă. Scorul APGAR (nota de la naștere) se poate face fără probleme pe pieptul mamei. Am făcut asta de zeci de ori, e foarte simplu și nu este nicio problemă. Așa se face și în alte țări. Nu trebuie dus undeva ca să îl evaluezi. Toate studiile arată că și prematurii care sunt stabili se recuperează mult mai repede dacă sunt lăsați pe pieptul mamei, în contact piele pe piele. Trebuie lăsați acolo ca să inițieze alăptarea.

Până aici am vorbit despre copil. Din punct de vedere al mamei, e altă problemă. E o situație absurdă: copilul pentru care a trecut prin travaliu, la care s-a gândit în cele 9 luni de sarcină, pe care abia aștepta să îl întâlnească, e luat dintr-o dată și dus nu se știe unde, ca să i se facă nu se știe ce. Îl vede doar așa de departe și îl aude urlând. Ba i se spune că are plămâni buni, auzi ce plânge. Cînd de fapt un copil pus pe pieptul mamei nu urlă, nu are o traumă, este un bebeluș liniștit. Sigur că scoate niște sunete, tușește, elimină secreții, dar nu pânge așa cum fac copiii născuți cu forța și apoi separați de mamele lor. E o traumă foarte mare pentru mamă. Chiar dacă la nivel conștient o mamă poate accepta că așa se face la spital, trauma la nivel subconștient rămâne pe viață. E cineva pentru care a suferit, pe care abia aștepta să îl vadă și nu se întâmplă. Sunt separați fără explicații și plâng unul după celălalt. Orice mamă simte că în momentul ăla se rupe ceva în ea și nu își găsește liniștea până când nu îi este adus înapoi copilul. Perioada asta e ca o prăpastie între ei doi. Cunosc mame ce au trăit puternic această traumă. După ce au ajuns acasă, era ca și cum și-ar înfia propriul copil - nu exista între ei nicio legătura, din cauza despărțirii de el în spital. Sunt copii care plâng foarte mult după ce au fost separați brusc de mamă, iar ea nu se simte competentă, nu reușește să îi liniștească. Au pierdut, fiecare, atașamentul care se instalează firesc în primele ore și în primele zile după naștere, adică tocmai când ei au fost separați.

În ce măsură putem vorbi de abuzuri și de stres post-traumatic în urma acestor proceduri greșite care se întâmplă în spitalele din România?

Am întâlnit foarte multe femei – fie înainte de prima naștere, fie la al doilea sau al treilea copil – care îmi spun: eu nu pot să nasc așa, în maternitate suntem ca niște vite la tăiere. Nu putem să ni se facă asta, e un chin, o oroare. Ori nașterea e cu totul altceva. Există mame care ies într-adevăr cu simptome de stres post-traumatic și ajung să facă depresii pe care le duc după ele.. Iar asta afectează relația părinte-copil, dar și relația de cuplu și de familie în general. Studiile ne arată că experiența nașterii influențează major riscul de depresie post-natală. Lucrurile astea sunt cunoscute, dar probabil că mai durează până vor ajunge la urechile celor din maternități. Rolul celor de acolo este să ajute mama și copilul. Din păcate, în momentul ăsta, ei sunt cei care abuzează grav atât mama cât și copilul în momentul nașterii. Sunt multe motive: din ignoranță, din rutină, din orgoliu, din cauză că sistemul merge prost, că salariile sunt mici… Sunt o grămadă de explicații, dar niciunul nu compensează ce trăiește mama și copilul la naștere, într-o maternitate care nu are pic de respect pentru ei."

Last edited by antiecumenism; 17.03.2014 at 01:07:52.
Reply With Quote