Credinciosul nu se infricoseaza de moartea in sine, ci de judecata ce urmeaza imediat dupa moarte. Se gandeste la raspunsul pe care va trebui sa-l dea Dreptului Judecator. Gandul la moarte ii trezeste in suflet pocainta si il motiveaza sa implineasca voia lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Scararul zice: "Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. Aducerea aminte de moarte e un suspin de fiecare ceas.
Precum painea e cea mai de trebuinta dintre toate mancarile, asa aducerea aminte de moarte e cea mai de trebuinta dintre toata lucrarile (de curatire de patimi).
Celor aflatori in mijlocul lumii, aducerea aminte de moarte le pricinuieste osteneli, impliniri de scultari, necinstiri. Celor din afara de zgomote, le pricinuieste lepadarea grijilor, rugaciunea neincetata si pazirea mintii. Acestora pomenirea mortii le este mama si fiica.
Unii dintre binecrediciosi se intreaba cu nedumerire: pentru ce, daca pomenirea mortii ne face atata bine, Domnul ne-a ascuns cunoasterea ei de mai inainte? Ei nu stiu ca Dumnezeu ne lucreaza prin aceasta in chip minunat mantuirea noastra.
Caci nimenea, daca ar cunoaste mai dinainte moartea sa, nu ar veni indata la botez, sau la viata calugareasca, ci ar petrece toate zilele in faradelegi si s-ar napusti spre botez si spre pocainta doar in ceasul iesirii. Dar dobandind calitatea pacatului din obisnuinta indelungata cu el, ar ramane cu totul neindreptat."
|