[antiecumenism]

Cum se poate refuza vaccinarea copiilor – bază legală:

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...-copiilor.html

CARE ESTE BAZA LEGALĂ PENTRU CA UN PĂRINTE SĂ POATĂ REFUZA VACCINAREA COPILULUI SĂU?

Acest ghid are scopul de a sprijini părinţii care nu doresc administrarea unuia sau altuia dintre vaccinuri copiilor lor. În ciuda obiceiului împământenit de pe vremea comunismului şi conform căruia toată lumea trebuie să se vaccineze, decizia familiei are prioritate absolută în fața autorităților. Afirmaţiile „aşa e legea” sau „aşa cer regulile comunității”, folosite de medici sau directorii de şcoli în sprijinul vaccinării obligatorii, sunt lipsite de fundament şi orice părinte poate, prin cunoaşterea câtorva elemente juridice de bază, explicate mai jos, să îşi impună punctul de vedere. PREVEDERI DIN LEGISLAŢIA SPECIFICĂ

Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor prevede clar necesitatea consimțământului informat şi exprimat în scris pentru intervențiile medicale.

“Art. 13. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.”

Definiția intervenției medicale este dată la art. 1 lit. d) din aceeaşi lege astfel:”prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare.”cuprinzând aşadar şi vaccinarea.

Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii nu prevede obligația de a fi vaccinat. Articolele 374 şi 376 solicită medicului să acționeze respectând voința pacientului, iar art. 649 prevede acordul scris al pacientului pentru diagnosticul şi tratamentul cu potenţial risc (nu se face însă definirea termenului). De asemenea, art. 651 prevede că actul medical se poate face în lipsa consimțământului informat numai în situaţii de urgenţă în care lipsa acțiunii imediate ar pune în pericol viața pacientului.

“Art. 374 – (3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică.”

“Art. 376 – (1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-și exprima voinţa sau consimţământul, medicul acţionează respectând voinţa pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală.”

“Art. 649. – (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

Art. 650. – Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

Art. 651. – (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.”

Conform OG nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, aprobată prin Legea nr. 649/2001,

“Art. 1 – (1) Medicii de familie, indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale primare în cadrul sistemului public sau privat și indiferent de casa de asigurări sociale de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale, au obligaţia de a asigura vaccinarea corectă a copiilor și de a raporta efectuarea acesteia direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2) Schema de vaccinare recomandată pentru copii și adolescenţi este prevazută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă şi în Programul naţional de imunizări aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii şi Familiei.”

Din analiza acestui text de lege rezultă clar că vaccinarea nu este obligatorie, pentru că se folosește termenul „recomandată”. Pentru medicii de familie există obligația profesională să vaccineze corect și să raporteze anumite boli ca și situația vaccinărilor (se ţine un caiet unic de vaccinare pe persoană și medicul de familie face asemenea raportări), dar de aici nu rezultă nicidecum vreo obligație pentru părinţi/copii de a se supune vaccinării.
CONCLUZII

• Orice pacient are dreptul de a refuza un tratament sau o procedură medicală, inclusiv vaccinarea;

• Orice tratament sau procedură medicală, inclusiv vaccinarea, se pot acorda unui copil numai după ce s-a obținut consimțământul părintelui/tutorelui, cu excepția situațiilor de urgență;

• Orice campanie de vaccinare presupune existența unui ordin prealabil al Ministrului Sănătății, aşadar – pentru cazuri extreme, cum a fost cel al vaccinului anti-HPV – un act administrativ anulabil în instanță (prin procedura de contencios).
ALTE PREVEDERI LEGALE UTILE

Constituţia României

“Art. 22. – (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”

“Art. 23. – (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.”

“Art. 26 – (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

“Art. 31 – (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

Legea nr. 279/2009 – Codul Civil (noul Cod, promulgat, care urmează să intre învigoare la 1.10.2011)

“Art. 61. – (1) Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.

(2) Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.”

“Art. 64 – (1) Corpul uman este inviolabil.”

“Art. 67. Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică, decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute delege.”
ALTE ARGUMENTE

Că acordul părinţilor pentru vaccinarea copiilor este important se subliniază şi în articolul „Particularităţi şi dileme etice ale consimţământului informat în oncologia pediatrică”, publicat de Revista Română de Bioetică [1]

“Academia Americană de Pediatrie (AAP) a argumentat că ‘întreaga doctrină’ a consimţământului informat prezintă o aplicabilitate particulară în pediatrie. În consecinţă, conform AAP, consimţământul poate fi acordat numai de către pacientul ‘cu capacitate adecvată de decizie şi cu împuternicire legală’.

Părinţii (sau alţi aparţinători legali) pot acorda consimţământul informat, iar copilului i se solicită să-şi dea acordul informat ori de câte ori este nevoie. AAP notează că acordul solicitat are relevanţă mai mare când ‘intervenţia propusă nu este esenţială pentru viaţa copilului şi/sau poate fi practicată fără un risc substanţial’.”

Acest articol citează şi din norme ale bioeticii din care nu toate au o valoare juridică explicită. Totuşi, principiul este acelaşi – minorul nu-şi poate da singur consimțământul la tratament, reprezentantul legal fiind acela chemat să şi-l dea în numele copilului.