Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Nu vreau să răspund decât la „ateii sunt avocații diavolului”, pentru că eu am făcut afirmația asta. Prin expresia asta n-am afirmat că ei sunt slujitori ai diavolului, ci că ei ne ispitesc, ne încearcă credința, punând-o sub semnul întrebării, folosindu-se de îndoială, care este una din semințele pe care le aruncă vrăjmașul omului, el fiind cel care, în Rai fiind, i-a spus Evei: „Oare a spus Dumnezeu că veți muri...?”.
|
Hello din nou, N. Priceputu,
Hmm, dar noi nu va testam credinta. Eu (poate altii vad altfel aceasta treaba) cred in Dumnezeu, dar nu cel din religii. Sa spun ca sunt mai degraba gnostica, decat credincioasa. Adica cred, vreau sa existe, dar caracterizarile lui din diverse religii (nu le stiu pe toate, doar pe cele importante) nu ma satisfac. Nu ma intereseaza ca cineva dupa ce ma asculte sa zica: nu mai cred in Dumnezeu sau ceva asemanator. Ci pur si simplu sugerez ca fiinta si viata umana sunt mult mai complexe decat sunt redate prin niste povete. NU credinta in Dumnezeu vreau eu s-o pun la incercare. Ci sa creez comunicare, dezbatere, contradictii, aprobari nu intre mine si ceilalti, ci intre toti. Asta nu este un lucru rau, ci pur si implu este dezbatere si ne ajuta sa intelegem mai bine (si alte puncte de vedere nu numai ale noastre) anumite aspecte despre care vorbim.
Atunci alta intrebare:
Sa spunem ca intalnesti o persona care ti s-ar parea ca ar avea o simptomatologie de depresie:adica prefera sa stea izolata in casa sau in camera, nu i se pare nimic atragator la viata, traieste permanent cu un sentiment apasator de singuratate. Mai departe, incepi sa vorbesti cu ea/el despre acest lucru: nu poate depasi anumite episoade mai triste din viata, nu gaseste forta necesara sa ceara ajutor, nu gaseste bucuria intalnirii cu prietenii si cand se vede cu cei care i-au mai ramas nu simte deloc atasament sau dorinta de a sta de vorba cu ei; are impresia ca tot ce e mai rau i se intampla. In fine, lista poate continua.
Ce ai face , TU in continuare: recomdare sa mearga la un psiholog si sa inceapa terapia sau sa mearga la preot si sa asculte sfatul lui?