Mitropolitul Augustin – un om care a trăit 104 ani. Și nu degeaba, ci în Hristos. Iată o fărâmă din moștenirea lui patristică, cu care să ne ostoim foamea duhovnicească de Adevăr:
”Erezia este hrană otrăvitoare de suflet, este mistificarea leacurilor mântuitoare, este denaturarea testamentului sfânt, este falsificarea valorilor adevărului, este contrafacerea a ceea ce este desăvârșit, este abaterea de la calea cea dreaptă pe care ne-a arătat-o Cuvântul lui Dumnezeu.
Erezia este acceptarea ideilor religioase pe care Biserica le condamnă ca fiind mincinoase și potrivnice credinței ei drepte. Erezia este fărădelegea împotriva autorității și prestigiului Bisericii pe care Hristos a întemeiat-o ca stâlp și temelie a adevărului.
Însă astăzi lumea nu mai acordă nici o importanță gravității pericolului care vine prin și din erezie. Este și acesta un semn al vremurilor din urmă.
O, lume! Porți de grijă de cele neînsemnate. Ai grija ca laptele tău să fie curat, mâncarea ta să fie pură și plină de vitamine, medicamentele tale să fie eficiente, banii și bancnotele tale să nu fie falsificate, monumentele tale arheologice să nu fie supuse nici la cea mai mică degradare, mijloacele de comunicație pe care le folosești în călătoriile tale să nu se abată de la liniile lor funcționale.
Lume, de toate ai grijă, în afară de un singur lucru: Credința Ortodoxă. Aceasta nu te interesează.
Vai de tine, lume, cu concepțiile pe care le ai, cu indiferența ta. Astfel, fiind nepăsătoare față de cele înalte și cerești, vei cădea în prăpăstiile raționalismului, ale materialismului, ale necredinței și ale ateismului și atunci vei înțelege ce este Ortodoxia pe care ai disprețuit-o și ai batjocorit-o.
Iar voi, suflete credincioase, oricât de în urmă veți fi lăsate în veacul acesta, nu vă lăsați duși de valul ideilor moderne ale lumii, nu vă înspăimântați de mulțimea vrăjmașilor, care vă înconjoară din toate părțile, ci rămâneți statornici în credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna și fiți gata să duceți lupta cea bună.
Ortodoxia este vie și victoria finală este a ei.” revista Scânteia creștină, ianuarie 1969)
(Mitropolitul Augustin al Florinei,
BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformiști care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie Cotea
[COLOR=#2A2A2A]
Posted by [COLOR=#536D88]traditiaortodoxa[/COLOR] pe Iunie 29, 2007[/COLOR]
[IMG]file:///C:\Users\Sofia\AppData\Local\Temp\msohtml1\01\clip _image001.jpg[/IMG]
[COLOR=#2A2A2A]Aducere aminte despre datoria ortodocșilor clerici celor ce voiesc a rămâne întru cele predanisite de Sfinții Părinți, precum și tuturor celor ce au fost și trebuie să stea neadormiți străjuitori și păzitori ai tezaurului Ortodoxiei, preacuvioasa monahicească tagmă, împreună și de obște cu dreptslăvitorii creștini, deșteptându-se întru Domnul, să se bucure![/COLOR]
REDAU UN CAPITOLce se refera la mireni
[COLOR=#2A2A2A]Întunecata stare a celor nepăsători[/COLOR][COLOR=#2A2A2A][/COLOR]
Se înalță, o, iubiților, din nou Golgotha, pentru că-L aduc ca și cum din nou să răstignească pe Iisus Hristos. Mulțimea norodului privește cu indiferență la această priveliște, pentru că n-au avut grijă să învețe ce va să zică credința ortodoxă, și n-ar fi să ne mirăm, dacă la un moment dat, va începe să strige că vrea în locul lui Hristos pe alt învățător, mai nou. Fiindcă ale Lui, zice, s-au învechit toate și s-au uzat, nemaipotrivindu-se vremurilor de înaintare și poftelor lor.
Dar din ucenicii Domnului, următorii Lui pe pământ – episcopii – oare n-a mai rămas nici unul? Ce s-au făcut? Unde sunt? Nu cumva cu toții se îndeletnicesc cu schimbările și punerile la cale ale cecurilor americane și englezești, agonisite din vizitele cele de prin străinătate? Presa ne-a pus la îndemână multe date despre aceste secrete!
Dar tagma monahicească – cea care după Sfântul Isaac Sirul este gloria Bisericii lui Iisus Hristos – de ce nu-și face arătarea la luptă? Sărmanii!!! Pe cea mai mare parte i-a împietrit grozăvia momentului și dorm ca în oarecare Ghetsimani. Alții, apăsați de recunoașterea slăbiciunii lor în așa împrejurări, se tânguiesc, plâng între ei și se revoltă, încearcă a lovi cu sabia, dar lipsiți de cunoștințele de a mânui armele, de-abia reușesc să taie urechea lui Malhus, și la urma sfârșitului fug aproape cu toții și se ascund de frică acolo, unde nu este frică.