Subiect: An nou fericit!
View Single Post
  #29  
Vechi 31.12.2009, 18:18:18
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit

Aho, aho, din an în an,
De la Bădica Traian,
Pe sub zarea cea albastră
Am venit la Dumneavoastră,
În priviri cu stropi de rouă
Din anul două mii nouă,
Anul despre care spun,
Meargă liniștit pe drum!
Pentru el și cine-ascultă
Fie-ne urarea multă,
Mânați, măi!
Hăi, hăi…

Am venit, cum ne-a fost datu
Gazdă bună cu uratu
Să vă tragem pe măsură
Tuturor o urătură,
Plugul nostru vă petrece
Până în două mii zece!
Mânați, măi...
Hăi, hăi...

Anul care-acuma pleacă
I-a fost traista mai săracă,
Mărunțiș prin buzunar
De la Fondul Monetar,
Că al nostru e și nu e,
Degeaba suntem în U.E!
Supărarea ei de criză
A venit și fără viză,
De o simte fiecare
De la mic până la mare,
Să o biciuți flăcăi,
Să se ducă de la noi!

Hăi! Hăi…


Plugușorul nu vă minte,
Avem astăzi Președinte,
Moș Nicolae, bunul,
Din doi a ales pe unul,
Cel ales și contestat
Să ne fie șef de Stat,
Pentru Președinte, Măi,
Hăi, hăi!

Din zori până către seară
Că avem guvern în țară,
Așa cum ne-a fost promis,
Fie el și cel demis,
Să se-adune la un loc
Cu un prim ministru...Boc!
Parlamentarii în toate
Să aibă majoritate,
Între ei nu fie ură
Și moțiuni de cenzură,
Certurile să se-aline
Pân' la Anu care vine,
Pentru împăcare, măi,
Ia sunați din zurgălăi,
Hăi, Hăi...

Aho, Aho, vreau să vă spun,
Anul Nou va fi mai bun,
Și aici, în acest loc,
Amiroase-a busuioc,
A vin fiert și-a Sărbătoare,
Găzdă bună, primitoare,
Pentru ea și toți de-aici
Mai pocniți flăcăi din bici
Sunați și voi domnișoare
Să se-audă până-zare,
Clopoțeii voștri, hăi,
Mănați, măi!...

Fie ca în Noul an
Tot Consiliul Județean,
Domn Prefect și Domn Primar
Să trăiască iar și iar,
Cu cei care-n jurul lor
Vreau binele tuturor!
Hăi! Hăi!
Mânați, măi!..
Urătura noastră fie
Semn curat de bucurie,
Mâine Anul care vine
Aibă zilele senine,
Să ne duceți gazdă dorul
Când venim cu Plugușorul,
Urătura creștinească
Sănătoși să vă găsească,
Plini de bucurii și bani,
La Anu și La Mulți Ani!
Nu concediu fără plată,
Bată-l norocu să-l bată,
Să n-aveți parte o clipă
De supărări
și de gripă,
Mânați fete și flăcăi
Pentru gazda noastră, măi!
Hăi, hăi...


Pentru Anul Nou ce vine,
Datorii tot mai puține,
Cardul să vă fie plin,
Mio-cardul mai puțin
De cele griji și nevoi,
Ducă-se de pe la noi
Și din suflet să ne plece
În anul două mii zece,
An cu sunet cristalin,
Cerul să vă fie lin,
Toți și fiecare-n parte
De bucurii s-aveți parte,
Să vă fie casa plină,
De căldură și lumină,

Mânați, măi,
Hăi, hăi…

Să rămâi dar sănătoasă
Gazdă mare și aleasă
Noi plecăm la altă casă,
Că și-acolo la fereastră
Așteaptă urarea noastră,
De un an așteaptă, dar,
Să n-aștepte în zadar...
Hăi, hăi,
Mânați, măi!...



Că așa săraci și ei
Ne vor da vreo șapte lei
Și cu ce-i primim de-aici
Să ne cumpărăm un bici,
Un buhai, c-acela vechi
Ne cam supără-n urechi...
Pentru gazda noastră, hăi
Mai pocniți odată, măi
Să răsune până-n zare
Și voi mândre domnișoare
Zurgăliți din zurgălăi,
Să mai tragem înc'o brazdă
Și-om pleca la altă gazdă,
Până nu-i târziu în sară,
Rămâneți cu bine dară,
Mânați fete și flăcăi ,
Hăi, hăi...
Să se-audă până-n Munți,
La Anul și la ani mulți!

Mânați, măi,
Hăi, hăi…


http://patinina.ning.com/photo/la-mu...3AAlbum%3A1932
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote