View Single Post
  #334  
Vechi 20.02.2016, 01:57:29
Dr. Victor Ardeleanu's Avatar
Dr. Victor Ardeleanu Dr. Victor Ardeleanu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.05.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 106
Implicit Minuni prin simțire 4

Citat:
În prealabil postat de Ovidiu b. Vezi mesajul
Asta am simțit.
Simțirea minții și vederea duhovnicească este una negrăită, nevăzută și inteligibilă și se poate confunda cu emoțiile sufletului căzut și neîncercat, provenite tocmai din simțuri, care însă acoperă, anihilează și derutează adevărata lucrare lăuntrică, fiind exact vrăjmașa de moarte a simțirii minții duhovnicești:
1Co 2:11 Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; 13 Pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. 14 Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. 15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; 16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Deosebirea și opoziția dintre cele două simțiri este redată prin experiere de însuși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca:
Luc 24:13 Și iată, doi dintre ei mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. 14 Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. 15 Și pe când vorbeau și se întrebau între ei. Și Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. 17 Și El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinși de întristare. 18 Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? 19 El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20 Cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri; 21 Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22 Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineață la mormânt, 23 Și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. 24 Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. 25 Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus proorocii! 26 Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? 27 Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. 28 Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. 29 Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. 30 Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. 31 Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut de ei. 32 Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?
Vedem cum ochii trupești nu pot recunoaște realitatea duhovnicească a prezenței Mântuitorului (erau ținuți să nu-L cunoască), deși inima lor ardea nearsă (dar nu de îndulcirea simțurilor prin vederea frumuseții feței, a fulgerării ochilor, simțirea emoției convertitoare sau altor fermecătorii ale trupului), ci de cuvintele lui Hristos și de înțelesurile Sfintelor Scripturi. Doar când se deschid ochii minții (deci simțirea minții) Dumnezeu este cunoscut, dar exact simultan se face nevăzut de ei. Aceasta este o mare învățătură pentru lucrarea lăuntrică: ochii trupești (care văd prin simțirea trupului) nu pot vedea cele nevăzute care se pot vedea (simți) negrăit, necreat, nevăzut, neînțeles pentru cugetarea și simțirea trupească. Astfel că cele două categorii de simțire (vedere):
- Sunt antagoniste (îndulcirea simțurilor duce la întristarea minții și îndulcirea minții duce la întristarea simțurilor, iar simțurile fură omul lăuntric de la curăția minții, singura care poate simți cu adevărat bunătățile harului și urâciunea gândurilor diavolești),
- fac parte din categorii diferite (sensibile respectiv inteligibile și mai presus de cunoaștere),
- sunt denumite cu aceleași cuvinte doar fiindcă cele trupești sunt simboluri acoperite ale celor duhovnicești (folosite ca unelte de înțelegere și convertire spre lucrarea minții în suișul său prin curățire și iluminare, dar chemate la desăvârșirea spiritualizării prin har. În etapa curățirii simțurile trebuie desfăcute de folosirea lor prin iubire sau ură nerațională. În etapa iluminării ele sunt folosite pentru pătrunderea sensurilor duhovnicești ale creației, duse prin simțirea inteligibilă în fața rațiunii care le alege și le oferă minții ca să le afierosească lui Dumnezeu. În etapa desăvârșirii însă, ele se odihnesc, oprindu-se din lucrare, mintea odihnindu-se de activitatea ei, fiindcă atunci lucrează în ea Însuși Dumnezeu ce se odihnește întru Sfinții Săi).
Dar să vedem ce spun despre aceasta Sfinții Părinți:
Trupul este stăpânit de minte
Deși trupul, ca unul ce este material [grosier], se pleacă în mod firesc la dulceața celor simțite, el poate fi adus, ocârmuit și purtat ca într-un frâu de către minte - când aceasta- are rațiunea întreagă. Dumnezeiescul Damaschin spune că [deosebirea] între sufletul rațional și nerațional aceasta este: cel nerațional se poartă și este stăpânit de trup și de simțuri, iar cel rațional stăpânește trupul și simțurile. Căci așa s-a rânduit de Dumnezeu: partea rațională să o stăpânească pe cea nerațională, iar cea mai bună s-o supună voii sale pe cea mai rea. De aceea, când [partea nerațională] poftește, nu se pornește îndată la faptă și la dobândirea poftei, ci este oprită de către stăpânul ei, mintea.

Simțirea o au și animalele, ele fiind definite ca făpturi cu duh de viață, de creștere, înmulțire și simțire. Ele se disting de plante (care nu au decât duh de viață, de creștere și înmulțire). Oamenii au în plus, față de animale, mintea, prin care conduc firea, deci ar trebui să conducă și simțirea.
La oameni este specifică simțirea inteligibilă, care se folosește de cea sensibilă, în slujba rațiunii, pentru a găsi sensurile lumii exterioare. Rațiunea lăuntrică le aduce pe acestea minții inteligibile care le închină cu simplitate (dacă a reușit să-și învingă împrăștierea) lui Dumnezeu.
A se conduce cineva după simțirea senzuală este ceva dobitocesc, iar a se conduce cineva după simțirea inteligibilă, este o inversiune a ierarhiei lăuntrice și duce la amăgire. Mintea este împărăteasa și, prin rațiune decide: 1. ce este de făcut, în funcție de poruncile dumnezeiești; 2. ce este de păstrat prin contemplație ca înțelegere, în funcție de dogme și 3. ce este trăit, prin credință. Dacă vrea să se mântuiască alege, la fiecare din punctele de mai sus tocmai 1. Calea, 2. Adevărul și 3. Viața, adică pe Hristos.
Deci, simțirea este o bună slugă, dar un rău stăpân. Dacă ne conduce ne face robi patimilor (fie simțite, fie gândite). Simțirea (slujind păcatului) fuge după plăcere și fuge de durere (aceasta este legea păcatului), dar rațiunea, (slujind minții) fuge de plăcere prin înfrânare și păstrează durerea spre vindecare prin răbdare (aceasta este legea minții). Etapa de curățire a sufletului este tocmai lupta cu iubirea nerațională și cu ura nerațională, adică tocmai cu dominația simțirii, care ne stăpânește prin poftă și mânie. Etapa de iluminare a sufletului constă tocmai ca din simțire, prin simțirea inteligibilă, să aleagă rațiunea numai sensurile dumnezeiești ale întregii firi, cu care este unit omul prin simțire. Etapa de desăvârșire este odihna de toate cele ale firii în simplitatea care se desparte de toate chipurile (inteligibile și sensibile), pentru a se uni cu Dumnezeul Cel simplu, care și El se odihnește atunci, lucrând prin cel desăvârșit dumnezeiește, care este și scopul tuturor scopurilor.
Vedeți fraților că în toată lucrarea lăuntrică este nevoie de 1. Înfrânarea; 2. darea sensului celui bun și 3. în final, încetarea simțirii? Numai așa bucuria naturală sădită în noi de Dumnezeu se avântă cu dragoste duhovnicească spre Mirele de taină, vindecându-se, după multe osteneli, de nebuna stricare și transformare (care a venit prin cădere) în plăcerea de sine simțită și gândită?
__________________
Efeseni 5:9 Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.10 Încercând ce este bineplăcut Domnului.11 Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față.