sursa: saint-serge.net
Două evenimente deosebite au marcat sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie: preoților Jean Boboc și Răzvan Ionescu le-a fost conferit titlul de doctor în teologie la Institutul Ortodox Saint Serge din Paris.
La Institutul Saint Serge din Paris a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat a părintelui Jean Boboc, intitulată
”Homo absconditus et eschatologicus – Eléments pour une théo-anthropologie orthodoxe, ternaire, apophatique et pneumatique”. Cercetarea pentru această lucrare minuțioasă a fost realizată sub îndrumarea părintelui Nicolas Cernokrak. Comisia a conferit părintelui Jean calificativul ”foarte bine, cu felicitările juriului”. ”Acest demers de afirmare și de apărare a antropologiei ortodoxe generează și apoi implică o întreagă serie de întrebări provenite din interogația principală, care nu se referă la
ce este omul?, ci la
cine este omul? și
de ce omul? Acest
cine este omul? conduce la descoperirea lui
homo absconditus (în fața lui
Deus absconditus), iar acest
de ce omul? conduce la rândul său la
homo eschatologicus. Dinamismul dintre cele două nu este altceva decât <<metamorfoza>> paulină care trece de la chip la asemănare, de la omul psihic alcătuit din trup și suflet la omul duhovnicesc, născut în duhul:
Să vă schimbați prin înnoirea minții (Rm 12, 2)”, arată părintele Boboc în lucrarea sa.
Duminică, 2 iunie, părintele Răzvan Ionescu, a susținut public teza de doctorat cu titlul
"Théologie orthodoxe et science: conflit, indifférence, intégration ou dialogue?", pregătită la Institutul Saint-Serge din Paris. Această lucrare de cercetare aprofundată în domeniul teologiei dogmatice a fost realizată sub îndrumarea profesorului Michel Stavrou. Comisia a acordat părintelui Răzvan calificativul ”foarte bine”.
Părintele Răzvan Ionescu și-a conceput teza a fi ”o expresie a Ortodoxiei în contextul mai larg al cercetărilor provenite din toate orizonturile, și care se obligă să facă cunoscută specificitatea acestei teologii în raport cu alte perspective hermeneutice. Această specificitate se exprimă printr-o conștiință teologică eminamente apofatică (discursul nu poate epuiza niciodată realitatea), prin expresii antinomice ale credinței și prin mărturia unei inteligibilități a lumii care lasă să se întrevadă Logosul divin. Ea determină astfel unicitatea și originalitatea relațiilor dintre teologie și știință, așa cum se pot ele forma în acest context al Tradiției ortodoxe. Este vorba de o bogăție unică, pe care ar trebui să o fac cunoscută în contextul mai larg și multidisciplinar al problematicii <<știință și religie>>".