SE-AUDE PE ULIȚĂ
de Traian Dorz
Se-aude pe ulița satului meu
Un ropot grăbit de copite,
Un glas de departe ce vine mereu,
Un chiot de doruri cumplite.
E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune că-i vântul, străine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine sigur că vine!
Copilă, mireasă, ce mire aștepți,
Nu-i nimeni în Cer să mai vie.
Zadarnic pe uliță ochii-ți îndrepți,
Că ulița ta e pustie!
De când adormiră părinții străbuni
Stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu? ce goale minuni,
Ce glas de vedenii ciudate?
- Se-aude pe ulița satului meu
Un glas peste lumea deșartă.
Și iată, un tânăr, ce-l văd numai eu,
Se-aruncă din șea lângă poartă!
E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El!
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine!
Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine!