[Iorest]

E mai bine să deschizi un alt thread pe tema monahală ca să nu se piardă firul acesta, e interesant ce spui dar nu e chiar același lucru aici.

Faptul că un om se simte bine în căminul familial nu e o scuză pentru ca părinții să nu-l strunească, de altfel tocmai lipsa autorității unui tată face de multe ori ca băieții în special să întârzie formarea lor, pentru că un tată chiar și brutal ar avea alte mecanisme de negociere cu fiul gen „nu te recunosc/nu ne împăcăm bine până nu faci ceva”, până nu realizezi ceva, pe când mamele de multe ori sunt întruchiparea iubirii necondiționate.

Mi se pare o motivație suficientă să te pui pe treabă pentru a nu ajunge pe străzi, în pușcărie sau la psihiatrie, când părinții nu mai sunt ori s-au îmbolnăvit și nu mai sunt în putere.

Deși nu cunosc personal am auzit de oameni care pe la 30-40 de ani tot așa probabil că pierdeau timpul, nu se preocupau deloc de viitor, erau agresivi, se preocupau de prostii inutile existenței lor, au mai suferit și niște șocuri emoționale și după ce le-a murit ultimul părinte sau aparținător care-i îngrijeau au ajuns direct la psihiatrie internați.

Cauzele nu știu care ar fi, dar dacă nu faci nimic mult timp s-ar putea să ajungi în niște stări oribile pentru că te simți inutil societății - asta accentuează și mai mult furia și frustrarea, constați că nu ai făcut nimic din ce au alții de vârsta ta, nici nu știi de ce și de unde să apuci, îți mai pierzi și încrederea în forțele de a face ceva, mai vin și alții tare din spate.

Când realizezi treburile astea mai bine te dai pe brazdă de la început, nu pentru a avea o soție, nu pentru a urca pe scara socială, nu pentru a avea mașină, nu pentru a te bucura de excursii și trai nerușinat, ci din simplu considerent de a nu ajunge foarte rău în viață.