Citat:
În prealabil postat de nico.dia
... cu nimic nu poate fii compensata durerea din sufletul lor, oricat am dezbate noi tematica acesta
este foarte greu.
|
Intr-adevar toata retorica pe care o afisam legat de acest subiect se arata de prisos in confruntarea cu situatia concreta, cu suferinta si incercarile carora trebuie sa le faca fata o persoana cu un astfel de handicap si cei apropiati ei.
Multi dintre cei ce scriem aici, care nu am trecut prin experinete similare sau nu cunostem cazuri concrete, dar ne permitem sa emitem o opinie nu putem avea "cuvant cu putere multa" atat timp cat vorbim din exterior, atat timp cat nu participam la drama celuilalt.
Dar invatatura Bisericii nu este o retorica lipsita de continut, pentru ca ea ne poate oferi calea catre Doctorul sufletelor si al truprilor.
In cazul acestei prietene de care amintiti -si a multor alte persoane aflate in situatia ei - este usor de spus, "mai bine nu se nastea", "mai bine ar fi fost lepadata inainte de nastere".
Insa, prin lucrarea lui Dumnezeu traieste si, in ciuda suferintei continue, ia totusi parte la toate cele ale vietii, chiar daca intr-un mod mai limitat decat un om sanatos. Sansa unica a ei este insa ca o poate face intr-un mod mai profund, mai intens din punct de vedere duhovnicesc, decat noi ceilalti.
Am intalnit multi oameni minunati vorbindu-mi despre Dumnezeu, credinta si bucuria de a trai, dar cand acest lucru este facut de un om cu un handicap major, pur si simplu esti "dezarmat". Iti dai seama cat de putin "traiesti", in ciuda sanatatii tale trupesti depline. Si, slava Domnului, sunt multe astfel de cazuri.
Cred ca din acest motiv Dumnezeu ingaduie sa se nasca acesti oameni. Pentru a invata de la ei virtutea. Din cauza unora ca acestia, multi dintre noi vom fi la Judecata "fara cuvant de aparare".