SFANTUL IERARH NICOLAE si INFRICOSATOAREA MINUNE DIN RUSIA COMUNISTA, "Zoia impietrita" -
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2016/...t-cu-cinstire/
Cu 55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraș din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credința dreptslăvitoare - un fenomen imposibil de explicat pentru autoritățile atee ale vremii.
Iată faptele. Orașul Kuibîșev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955. O petrecere de Revelion care s-a preschimbat într-o isterie de masă, potrivit oficialităților, sau într-o mare minune, potrivit credincioșilor și locuitorilor de acolo. O muncitoare de la fabrica de țevi din localitate, Zoia Karnauhova, fusese invitată în casa Klavdiei Petrovna Bolonkina de către fiul acesteia, împreună cu un grup de prieteni. Klavdia, o femeie credincioasă, dezaprobând această petrecere din timpul Postului Crăciunului[1], a plecat de acasă, iar tinerii au rămas singuri. Zoia își aștepta iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară. După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: Hai, lasă-l pe Nikolai, vino alături de noi!". Încinsă de atmosferă, supărată și fără să se gândească prea mult, ea a zis: âBine! Atunci, dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreț (Nicolae Făcătorul-de-minuni)!â â și, apucând o icoană a Sfântului Nicolae dintr-un colț al camerei, a strâns-o la piept și a început să danseze cu ea. Deși neduși pe la biserică, ceilalți oaspeți i-au spus: "Mai bine pune-o la loc! Cu așa ceva nu se glumește!" Zoia, însă, le-a strigat: "Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!" și a mai făcut niște pași de dans prin cameră, cu icoana în brațe. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit deodată un zgomot înfricoșător și a strălucit o lumină orbitoare, ca de fulger. Îngroziți, petrecăreții s-au apropiat temător de Zoia, doar ca să descopere că fata pur și simplu împietrise, ca și cum ar fi prins rădăcini în acel loc! A fost cu neputință să o miște sau să îi ia icoana din brațe, care parcă se lipise de ea. Albă precum marmura, Zoia nu dădea nici un semn vizibil de viață, în afara bătăilor foarte slabe ale inimii.
Prietenii au chemat o ambulanță, din al cărei echipaj făcea parte medicul de urgență Anna Pavlovna Kalașnikova, care a încercat să o resusciteze pe fată. Sora doctoriței, Nina, își amintește: "Anna a ajuns acasă foarte tulburată. Deși miliția o pusese să dea o declarație prin care se angaja să păstreze tăcerea asupra celor întâmplate, ea mi-a povestit cum încercase să-i facă Zoiei injecții, însă a fost imposibil! Era ca și cum trupul Zoiei ar fi fost de piatră - acele seringii nu intrau în piele, ci se rupeau. "Stăteam în fața unei fete împietrite cu o icoană în brațe, care era parcă pironită de podea", mi-a zis Anna. Oamenii ziceau că o pedepsise Dumnezeu. Tot orașul vorbea despre acest eveniment".
Vestea celor întâmplate a depășit în scurtă vreme granițele Samarei. Rușinate, autoritățile locale și de partid au trebuit să recunoască că nu pot explica "științific" evenimentul și starea în care se afla Zoia. La casă a fost trimis un echipaj de milițieni pentru a interzice accesul vizitatorilor, ce se înmulțiseră - pe 2 ianuarie, străzile din jur gemeau de mii de oameni, care au supranumit-o pe fată "Zoia de piatră". A apărut un articol despre acest caz ciudat chiar și în presa vremii, în gazeta "Voljskaia Kommuna" din 24 ianuarie 1956. Se spune că fata scotea în răstimpuri niște țipete înfricoșătoare, care i-au făcut pe milițienii ce păzeau casa, în schimburi de câte opt ore, să încărunțească de spaimă.
De la Moscova au venit niște profesori pentru a investiga fenomenul, însă n-au putut oferi până la urmă nici o explicație, deși inițial s-a lansat supoziția că a fost o formă necunoscută de tetanos. Însă explicația nu stă în picioare, deoarece în cazul acestei boli nu există o astfel de rigidizare a pielii încât medicii să nu poată face injecții bolnavului; în al doilea rând, Zoia nu a putut fi nici măcar deplasată din casă; în plus, ea a stat în picioare mult mai mult decât ar putea îndura un om obișnuit; și, în al treilea rând, o simplă boală nu îl întoarce pe un ateu la Dumnezeu.
Deși propaganda antireligioasă a fost intensificată, n-a dat rezultate semnificative. Responsabilul regional cu ateismul raporta la sfârșitul anului 1956 că "zvonurile despre "fata de piatră" s-au răspândit și în afara raionului, iar sentimentul religios în rândul populației este în continuă creștere. Oamenii au început să țină posturile și să nu mai frecventeze manifestările organizate de autorități în perioada Paștilor". Pe străzile din Kuibîșev au apărut agitatori ai Komsomolului, care pretindeau că au intrat în casa de pe strada Cikalov, dar n-au văzut nimic acolo. Însă toate aceste acțiuni n-au făcut până la urmă decât să toarne gaz pe foc și să-i pună pe gânduri chiar și pe cei ce nu credeau în minuni, făcându-i să se întrebe dacă nu cumva era un sâmbure de adevăr în toată povestea.
Până la urmă, autoritățile au îngăduit câtorva clerici să vină la fată, pentru a face ceva. Unul dintre aceștia a fost ieromonahul Serafim (Poloz) de la Sihăstria Glinsk. Acesta era un părinte înduhovnicit și mare nevoitor; el a săvârșit o sfeștanie în casă și a sfințit icoana. Apoi a zis: "Acum trebuie să așteptăm vreun semn la Paști! Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că se apropie sfârșitul lumii!", arătând prin cuvintele acestea credința lui adâncă într-o minune. Autoritățile au încercat după aceea să-l silească pe părintele Serafim să le spună oamenilor că nu știe nimic despre cele întâmplate. El însă a refuzat, așa că i s-a organizat în scurtă vreme un proces și a fost trimis în lagăr. I s-a mai permis accesul și Mitropolitului Nicolae, care a citit Paraclisul Sfântului Nicolae și a zis: "Să așteptăm o nouă minune la Paști!", repetând vorbele evlaviosului ieromonah Serafim. A fost înștiințat și Patriarhul Alexie I de toate cele întâmplate și a fost rugat să facă rugăciuni pentru însănătoșirea Zoiei. Patriarhul a răspuns: "Cel ce a pedepsit-o, acela o va și milui!"
Cu o zi înainte de ajunul praznicului Buneivestiri (care în anul acela a căzut în sâmbăta din săptămâna a treia de post), de milițienii care o păzeau pe Zoia s-a apropiat un bătrân cu barbă, care i-a rugat să-l lase s-o vadă pe fată. Aceștia au refuzat. Bătrânul a venit și în ziua următoare, dar nici atunci nu i s-a dat voie. A treia oară, de Bunavestire, paznicul a lipsit pentru câteva clipe, și bătrânul a intrat în casă. Straja l-a auzit întrebându-o pe Zoia cu blândețe: "Așadar, ai obosit de atâta stat în picioare?". Milițianul a intrat după el în casă, dar n-a mai găsit pe nimeni.
Și iată că pe 23 aprilie, în ziua de Paști - după aproape patru luni fără mâncare sau apă, trupul Zoiei a revenit la viață! Fata striga și plângea fără încetare: "Lumea moare din pricina păcatelor! Rugați-vă, aveți credință!" A fost întrebată cine fusese bătrânul vizitator care dispăruse misterios, iar Zoia a arătat spre icoana Sfântului Nicolae. Le-a mai spus și pentru ce țipa uneori atât de înfricoșător: "E groaznic! Arde pământul! Rugați-vă! Lumea întreagă piere pentru păcatele ei, rugați-vă!". Au mai întrebat-o și cum a izbutit să trăiască atâta timp, cine i-a dat de mâncare, iar ea a răspuns: "Porumbeii! Porumbeii m-au hrănit!" De aici s-a văzut că a primit milă și iertare de la Dumnezeu. Domnul a vădit iertarea păcatelor Zoiei și prin venirea Sfântului Nicolae Făcătorul-de-minuni.
Din nefericire, despre cele ce s-au petrecut mai apoi cu Zoia nu se mai știe nimic sigur, din pricina autorităților comuniste, care au încercat să mușamalizeze întreaga poveste. Unii spun că, după trei zile de la revenirea la viață, fata a trecut la Domnul, alții că a fost închisă într-un ospiciu de nebuni, unde a murit, iar alții că a intrat într-o mănăstire și a fost îngropată în ascuns undeva la Lavra Sfintei Treimi - Serghiev Posad.
Puține s-au schimbat astăzi, după jumătate de veac, pe strada Cikalova. Despre întâmplările din 1956 mai mărturisește doar fosta stație de autobuz de lângă casa cu numărul 84, desființată în acea perioadă, în încercarea de a opri afluxul de oameni. Săptămânal vin acum pelerini de pretutindeni - din Moscova, Krasnodar, Novosbirsk, Kiev, Odessa, Minsk, Riga, Munchen, Helsinki, Vladivostok. Eparhia Samarei plănuiește să construiască acolo un paraclis.
În 2009 s-a realizat un film, intitulat "Ciudo" ("Minunea"), regizat de Aleksandr Proșkin, care încearcă să reproducă pe această cale cele întâmplate.
Prin această minune s-a vădit adevărul vorbelor Apostolului: "Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera" (Gal. 6:7). Nu este nici o îndoială despre realitatea celor întâmplate: cu adevărat, o fată a împietrit. Există declarații ale martorilor oculari, unii încă în viață, precum și documente ale întrunirilor Partidului Comunist de la acea vreme. Mii de oameni au crezut că există Dumnezeu și și-au arătat credința, s-au botezat și au trăit creștinește. Din toate acestea se vede limpede că a fost o minune din iconomie dumnezeiască, spre întărirea credinței în acea vreme de prigoană a Bisericii. Sfântul Duh a ținut-o pe Zoia în viață vreme de patru luni pentru ca sufletul ei să învieze din moartea păcatului și, în ziua cuvenită, să primească trup pentru viața cea veșnică - după cum, de altfel, o spune chiar numele ei: Zoia (viață).