Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".
Acum as vrea insa sa incep sa postez o alta poveste din acel volum, o poveste adevarata despre un Craciun din perioada dominatiei rusesti, care i-a fost relatata autorului.
Se numeste "Amanarea - puterea Euharistiei"
"Era iarna lui o mie noua sute… La Riga ningea cu fulgi mari, cât palma copilului din vecini. Și albi, atât de albi, încât zăpada din anul acela era cea mai albă dintre toate zăpezile. Mai albă chiar decât hârtia pe care Hans încerca să însăileze scrisoarea lui de dragoste către Eliseea, fata rusoaică ce-și afla casa doar la câteva grădini mai spre pădure. Noaptea cuprinse ușor satul Volna când izbucni prăpădul. De sus, de jos (de sub pământ), dinspre perdeaua de arțari puternici, aduși demult, tocmai de departe, clocotul războiului năucise liniștea așezării. Hans uită biletul neterminat, alergând să afle ce vaiet izbucnise de pretutindeni…
Trupele ruse intraseră peste satul acela și-apoi peste toată țara, ca un tăvălug din cele grele. Nici o șansă pentru mica gardă republicană ce se-ncopciase să apere bucata de pământ primitor care le era patrie. În Volna arseseră aproape tot. Rămăsese întreagă, ca prin minune, numai biserica ortodoxă, căci cea lutherană, în care nu odată-și aflase ostoire sufletească, arsese până în temelii. Ridicați de undeva, din sudul Imperiului, soldații gălbejiți, cu ochii hirsuți, păreau să nu aibă nici un Dumnezeu. Loviseră pe toată lumea și sărăciseră satul în numai câteva clipe, ca o haită flămândă. E drept că ofițerii încercaseră să-i liniștească, dar părea că ei - i-a spus Eliseea - nici nu înțelegeau prea bine limba rusă.
Dar faptul că Ivan Ilici, tatăl Eliseei, ajunsese primar era singurul lucru bun. În rest, estonienii - aveau și câțiva lituanieni -, fură de-a dreptul înrobiți la a deszăpezi drumurile largi care urcau spre capitală. Oricât ar părea de incredibil, de câteva zile, odată cu ninsoarea curgeau sute, mii de soldați încât Hans gândi că populația țării era de-acum depășită de soldați, iar plugurile, singurele lor pluguri, se topeau în numărul mare de puști și mitraliere. Clopotele, date jos din turle - fără deosebire - și topite erau de-acum bronz în tunurile ce își înălțau căscătura gurii spre cerul ce nu-și mai oprea zăpada…
Refuzase, desigur, să facă parte dintre voluntarii Imperiului..."
Continuarea aici -
http://www.agnos.ro/blog/2008/07/03/amanarea/