Citat:
Īn prealabil postat de antoniap
Eu cred ca nevointa implica supunerea vointei noastre voii lui Dumnezeu. Astfel, cel ce face voia lui Dumnezeu, face de obicei un efort impotriva vointei sale cazute.
Daca sunt din fire zgarcit, trebuie sa fac un efort ca sa fac milostenie. Daca sunt lenes, fac un sacrificiu, daca vreau sa mai am timp si de rugaciune. Daca sunt mandru, of! Cand ma smereste Dumnezeu, s-o iau ca pe o nevointa necesara pentru mantuire.
Am auzit calugari spunand: ,,Apoi fa si matale oleaca de nevointa!'' Adica post, metanii, rugaciune, ceva care ne-ar pune in situatia sa luptam cu a noastra comoditate!
|
Tot in felul acesta cred si eu ca e nevointa crestina.
Iar in rugaciune spunem "Faca-se voia Ta...". Si ne amintim cuvintele Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, la rugaciune...
Situatia cea mai fericita cred ca este atunci cand voia omului ingana voia lui Dumnezeu. In acest sens imi amintesc (si redau succint, intelesul, asa cum il retin) povestirea cu acel crestin care bate la usa Domnului si i se raspunde doar dupa multe refuzuri si nevointe succesive. Anume, atunci cand Hristos intreaba "Cine esti?" iar crestinul transformat de nevointele succesive, prin harul Domnului, raspunde: "Tu esti, Doamne!". Iar usa se deschide...
AMIN+