View Single Post
  #2  
Vechi 28.05.2019, 18:24:29
geusebie geusebie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.11.2016
Mesaje: 15
Implicit

În fine, marea ruptură se vădește în deosebirea dintre teologia scolastică și cea isihastă. În Apus s-a dezvoltat scolasticismul ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinței prin rațiune (Anselm de Canterburry, Toma d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă dăinuie isihasmul, adică curățirea inimii și luminarea minții, pentru dobândirea cunoașterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigore Palama și scolasticul și uniatul Varlaam este semnificativ în acest sens și arată această deosebire.

Abatere de la ecleziologia ortodoxă

Consecință a tuturor celor de mai sus este faptul că în Papism avem de-a face cu o abatere de la ecleziologia ortodoxă. Câtă vreme în Biserica Ortodoxă se acordă o mare importanță îndumnezeirii, care înseamnă comuniunea omului cu Dumnezeu prin vederea Luminii necreate, îndumnezeiții fiind cei care se întrunesc, așadar, în cadrul Sinoadelor Ecumenice pentru a marca neîndoielnic hotarele adevărului revelat [de înșelare] în situațiile de confuzie – în Papism se dă o mare importanță instituției Papei, care Papă este mai presus chiar și decât Sinoadele Ecumenice.

Potrivit teologiei latine “autoritatea Bisericii există doar când se întemeiază și se armonizează cu voința Papei. În caz contrar, ea este desființată”. Episcopul Maré a scris: “Ar fi mult mai exacți romano-catolicii dacă, rostind Crezul, ar spune: “și întru unul Papă” decât să spună “și întru una … Biserică”.

De asemenea, “importanța și rolul episcopilor în cadrul bisericii romano-catolice nu este decât aceea de simplă reprezentare a puterii papale, căreia i se supun și episcopii înșiși, la fel ca și simplii credincioși”. În ecleziologia papistașă se afirmă în esență că: “puterea apostolică s-a pierdut odată cu Apostolii și nu a fost transmisă episcopilor ce i-au urmat lor. Numai puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toți ceilalți, s-a transmis succesorilor lui Petru, adică Papilor” . Chiar și Sinoadele Ecumenice au valoarea pe care le-o îngăduie Papa Romei, deoarece “nu sunt și nici nu pot fi altceva decât congrese ale creștinismului, convocate sub autoritatea, puterea și prezidiul Papei”. Dacă Papa iese din sala de congres spunând: “Nu mă mai aflu aici”, în acea clipă Sinodul Ecumenic încetează să mai aibă valabilitate. “Prevederile Sinodului, de asemenea, nu au nici o valoare dacă nu sunt consimțite și validate de Papă, care le va și impune, prin natura autorității sale, credincioșilor” .

Din această perspectivă, “Biserica” papistașă afirmă că toate Bisericile Răsăritului sunt în dezacord [cu Papa] și prezintă lipsuri, așadar prin iconomie ne primesc papistașii în comuniune, și, desigur, tot prin iconomie ne acceptă ca Biserici surori, întrucât “Biserica” papistașă se consideră pe sine Biserica-Mamă, iar pe noi ne consideră Biserici-Fiice.

Vaticanul este stat

Vaticanul este stat, iar fiecare Papă este conducător al statului Vatican. Avem de-a face cu o organizație antropocentristă, ceea ce presupune secularizare, și anume o secularizare instituționalizată. Statul Vatican a fost întemeiat în 755 d.Hr. de Pepin cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, iar în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea pe care Papa Pius IX o dă proclamării Statului Papal, așa cum acesta însuși a rostit-o: “Reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi cetățeanul unui stat pământesc”. Hristos a fost cetățean al unui stat pământesc, Papa nu poate fi! Autoritatea papală constă în teocrație – căci teocrația se definește drept concentrarea puterii lumești și bisericești într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul și Iranul.

Sunt edificatoare cele afirmate în cadrul cuvântului ținut la întronizarea sa, de Papa Inochentie III (1198-1216): “Cel care are mireasă este mire. Dar această mireasă (Biserica) nu a venit la unirea nunții cu mâinile goale, ci mi-a dăruit o prețioasă zestre fără seamăn, și anume plinătatea bunurilor duhovnicești și vastitatea celor lumești, măreția și belșugul amândurora… Ca simboluri ale bunurilor lumești mi-a dat Stema, Mitra pentru Preoție, iar Stema pentru împărăție și m-a rânduit reprezentant al Aceluia, pe haina și pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor”.

Prin urmare, există mari deosebiri teologice, care au fost condamnate de Sinodul ținut sub Fotie cel Mare și de Sinodul ținut sub Sfântul Grigorie Palama, după cum se vede și în “Sinodiconul Ortodoxiei”. De asemenea, și Părinții Bisericii, și Sinoadele Locale până în secolul al XIX-lea, au condamnat toate înșelările Papismului.

Lucrul acesta nu se tămăduiește și nici nu poate fi îndreptat printr-o simplă absolvire formală, pe care o va acorda Papa pentru o greșeală istorică, câtă vreme concepțiile sale teologice rămân în afara Revelației, iar Ecleziologia se mișcă pe un drum greșit – câtă vreme, desigur, Papa trece drept conducătorul lumii creștine, drept succesor al Apostolului Petru și vicar-reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca și cum Hristos i-ar fi acordat Papei puterea Sa, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.

Sursa: Orthódoxos Tępos, 9 noiembrie 2012, nr. 1949, pp. 1, 6.

Last edited by geusebie; 30.05.2019 at 07:54:12.
Reply With Quote