[kesarion_breb]

Pentru aceea să ne apropiem cu toată frica, cu conştiinţa curată şi cu o credinţă neîndoielnică şi negreşit ne va fi nouă după cum credem, dacă nu ne îndoim. Să o cinstim pe aceasta cu toată curăţenia, atât sufletească cât şi trupească, căci este dublă. Să ne apropiem de ea cu o dorinţă înfocată, şi încrucişând palmele să primim trupul celui răstignit. Punând peste dânsul ochii, buzele şi fruntea să ne împărtăşim cu dumnezeiescul cărbune, pentru ca focul dorinţei din noi, luând arderea din cărbune, să ardă complet păcatele noastre, să lumineze inimile noastre, să ne aprindem şi să ne îndumnezeim prin împărtăşirea focului dumnezeiesc. Cărbune a văzut Isaia. Cărbunele nu este un lemn simplu, ci este unit cu focul. Tot astfel şi pâinea împărtăşaniei, nu este pâine simplă, ci unită cu Dumnezeirea; iar trupul unit cu Dumnezeirea nu este o singură fire, ci una a trupului şi alta a Dumnezeirii unite cu el; pentru aceea amândouă împreună nu sunt o fire, ci două.

Melchisedec, preotul Dumnezeului celui prea înalt, a primit cu pâine şi cu vin pe Avraam care s-a întors după învingerea celor de alt neam. Masa aceea preînchipuia masa aceasta mistică, după cum şi preotul acela era tipul şi icoana adevăratului arhiereu Hristos. „Tu, spune Scriptura, eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”. Pâinile punerii înainte închipuiau această pâine. Aceasta este jertfa cea curată, adică nesângeroasă, care a spus Domnul, prin profet, să i se aducă de la răsăritul soarelui până la apus.

Trupul şi sângele lui Hristos slujesc la menţinerea sufletului şi trupului nostru; ele nu se mistuiesc, nu se strică, nu se aruncă afară — să nu fie! — ci slujesc fiinţei şi menţinerii noastre. Sunt un mijloc de pază pentru orice vătămare şi un mijloc de curăţare pentru toată întinăciunea, întocmai ca acela prin care cureţi, prin foc curaţilor, aurul fals pe care l-ai luat, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea în veacul ce va să fie — căci curăţă prin boli şi tot felul de necazuri — după cum spune dumnezeiescul apostol: „Dacă ne-am fi judecat pe noi înşine, n-am fi judecaţi. Dar fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea”. Cuvintele acestea se referă la ceea ce a spus puţin mai sus: „încât cel care se împărtăşeşte cu nevrednicie cu trupul şi sângele Domnului, osândă luişi mănâncă şi bea”. Fiind curăţaţi prin El, ne unim cu trupul Domnului şi cu Duhul Lui şi ajungem trup al lui Hristos.

Pâinea aceasta este pârga pâinii ce va să fie, care este spre fiinţă. Cuvântul „pâinea cea spre fiinţă” indică fie „pâinea ce va să fie", adică pâinea veacului ce va să fie, fie pe aceea cu care ne hrănim pentru conservarea fiinţei noastre. Fie că este luat într-un sens, fie că este luat în celălalt, pâinea va fi numită în chip propriu trupul Domnului. Duh făcător de viaţă este trupul Domnului, căci a fost zămislit din Duhul făcător de viaţă. Cel născut din Duh, Duh este. Spun aceasta fără să distrug firea trupului, ci voiesc să arăt că acesta este făcător de viaţă şi dumnezeiesc.

Dar dacă unii au numit pâinea şi vinul antitipuri ale trupului şi sângelui Domnului, după cum a spus purtătorul de Dumnezeu Vasile, nu le-au numit aşa după ce ele au fost sfinţite, ci înainte de a fi sfinţite. Ei au numit astfel acest dar de jertfă.

Ea se numeşte împărtăşanie, căci prin ea ne împărtăşim cu Dumnezeirea lui Hristos. Se numeşte şi cuminecătură şi este cu adevărat, pentru că prin ea ne cuminecăm cu Hristos şi participăm trupului şi Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecăm şi ne unim unii cu alţii, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine şi devenim toţi un trup şi un sânge al lui Hristos şi mădulare unii altora, ajungând toţi împreună — trup al lui Hristos.

Aşadar, cu toată puterea să ne păzim să nu luăm o împărtăşanie de la eretici şi nici să dăm. Căci spune Domnul: „Nu daţi cele sfinte câinilor, şi nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”, ca să nu ne facem părtaşi relei lor credinţe şi osândirii lor. Dacă negreşit împărtăşania este unire cu Hristos şi a unora cu alţii, atunci negreşit ne unim cu toţii cei care, potrivit voinţei libere, se împărtăşesc împreună cu noi. Într-adevăr, această unire se săvârşeşte prin voinţă liberă şi nu fără asentimentul nostru. Căci, după cum spune dumnezeiescul apostol: „toţi suntem un trup, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine”.

Pâinea şi vinul se numesc şi antitipuri ale celor viitoare, nu pentru că ele n-ar fi în chip real trupul şi sângele lui Hristos, ci pentru că acum participăm prin ele Dumnezeirii lui Hristos, iar atunci numai spiritual prin contemplaţie.