Nu stiu daca monarhia ar mai fi posibila. Eu nu cred in sangele albastru.
Dar as vrea sa va spun ceva; ceva despre cum am trait in anii aceia (din comunism) pe care multi i-au uitat (poate e bine?) multi le descopera acum doar partea cea rea/ altii doar partea lor buna, multora nici nu le mai pasa. Mesajul se adreseaza tuturor acelora care, daca n-au trait perioada Gheorghiu Dej - Ceausescu, n-au de unde sa stie cum a fost.

N-a fost deloc de joaca. E trist ca oamenii uita. Stiu ca un crestin trebuie sa ierte si sa uite. Daca spune: am iertat dar nu uit, inseamna ca n-a iertat. Si e pacat mare.
Dar vorbind despre viata in comumism, stiu sigur ca nu trebuie sa uitam cum a fost: ca sa nu repetam o istorie trista.

Mesajul se adreseaza si acelora care, desi au trait acele timpuri, nu le reproseaza nimic. Pentru unii a fost foarte bine; pentru altii nu. Bineinteles ca au fost si lucruri bune ca altfel n-ar fi tinut comunismul 45 de ani.
Pe noi (ma refer la generatia mea 1948) si probabil pe altii ne-a ajutat mult tineretea. Tineretea este unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu.

Viata de zi cu zi (ma refer mai ales la perioada Ceausescu; in perioada Dej eram copil si nu ma ocupam eu de grija casei; eu vorbesc despre cum era in Bucuresti unde m-am nascut si am trait si traiesc in continuare) era o lupta pentru :

- 2 sticle de lapte, stand la rand de dimineata de la ora 4,30-5,00 [si la noroc si 2-3 borcane de iaurt; poate nu stiti, dar in centru (de exemplu) de multe ori gaseai lapte si peste zi dar nu puteai sa cumperi daca nu aveai sticle la schimb; si era un act de eroism sa mergi cu sticlele zdranga/zdranga in traista la serviciu si pe urma in expeditie ca sa si cumperi macar 1 l de lapte);
- un loc la coada la hartie igienica sau branza telemea sau un pachet de unt
- un loc la coada la apa minerala (cand se intampla sa aduca; deci: pe vremea aceea apa de la robinet, in Bucuresti, era buna de baut, era potabila nu ca acum; era si o vorba: „Dambovita apa dulce/ Cin-te bea? Nu se mai duce”. Dar mai vroiai si un pahar de apa minerala, era un rasfat).
- o pila la farmacie sa poti sa cumperi macar un pachet de vata (si vreme doi sau trei ani si pasta de dinti, ca nici asta nu se gasea)
- o pila la Alimentara ca sa poti sa cumperi 1(un) litru de ulei si 1 kg. de zahar peste ratie
- despre carne, oua, pui!!!ce sa mai vorbim... tot pilele ne salvau. [Spunea actorul Stefan Tapalaga (Dumnezeu sa-l ierte): „O pila in socialism face cat o avere in capitalism!”] Da, asa era.
- rafturile goale la Alimentara sau borcanele de sfecla in otet, sau pungile cu creveti din Vietnam
- frigul din apartament( pe care-l plateam, ca nu era de gratis); „ce e mai rece decat apa rece? Apa calda”; „E frig la voi in casa Bulă? Aseara n-am avut probleme ca bunicul a avut 40° (C) si l-am plimbat din camera in camera si ne-am incalzit.”
- umilinta (care nu e totuna cu smerenia); frica; si speranta (pe care multi dintre noi o pierdusera)

Pentru multi dintre noi salvarea a venit din cultura: carte, teatru, concerte la Sala Radio sau la Filarmonica. Pentru unii salvarea a fost Biserica.
Despre ateismul acelor vremuri e mult de spus. Poate altadata.