View Single Post
  #28  
Vechi 05.03.2013, 13:43:33
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Noi nu putem spune nimănui că se va mântui fără Biserică. Putem doar spera că harul nu se limitează la ea. Ceea ce știm, însă, ca ortodocși, este că aceasta este Biserica lui Hristos, întemeiată la Cincizecime, și de-L căutăm pe El, aici îl găsim. Știm că aici este; nu știm unde nu este.
Nu avem siguranță pentru ceilalți, dar speranță putem avea.
Iar în ce-i privește pe catolici, consider că au aceeași rădăcină ca și noi, iar abaterile de la învățătură nu-i scot neapărat din har; sau nu cu totul. S-au depărtat de Biserica cea una; dar și noi n-am depărtat de duhul ei. Avem de parcurs un drum în Duh pentru a ne regăsi.
Nu sunt de acord cu cei ce spun că ei (catolicii) cred într-un alt Hristos, chiar dacă înțeleg diferit purcederea Duhului Sfânt.
Sunt ortodox pentru că Ortodoxia păstrează legătura cu Biserica dintru început, aici consider că găsesc credința dreaptă (practicată uneori strâmb, însă). Dar Ortodoxia se poate ea însăși depărta de adevăr și atunci nu mai este dreaptă-credință.

Am mai spus-o: Credința mea este că toți cei care-L mărturisesc pe Hristos ca mântuitor se împărtășesc într-o măsură mai mică sau mai mare de El. Ca ortodocși consider că putem fi în cea mai mare intimitate cu El, că Îl putem atinge, dacă vrei, cum Îl atingeau apostolii și ucenicii Săi. Iar cei care s-au desprins s-au mai depărtat de El, împărtășindu-se mai de la distanță, unii încă văzându-L, alții doar auzindu-I cuvântul și împărtășindu-se cu acesta.

Cred că sunt grade ale apropierii/depărtării de Hristos.
Reply With Quote