[cristiboss56]

Faptul ca exista necazuri este in firea lucrurilor. Pentru aceasta si exista viata pamanteasca. Sa dam deci slava lui Dumnezeu ca ne-a aratat incotro sa ne indreptam in momentul necazului si unde sa cautam mangaierea. Domnul este aproape- “Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu” (Filipeni 4, 6). Caci de am ramane singuri, cine ar gasi atata putere incat sa duca pana la sfarsit viata aceasta plina de jale? Ne este de folos faptul ca intampinam greutati si impotriviri. Pentru ca acestea intorc pe om catre inima lui, facandu-l sa cunoasca ca patria sa nu este aici pe pamant, iar nadejdea sa nu si-o puna in vreun lucru din lume.
Ne este de folos sa dam uneori peste lucruri ce ne stau impotriva, sa vedem ca oamenii gandesc si vorbesc rau despre noi, chiar daca noi facem bine si avem constiinta curata. Pentru ca acestea ne pastreaza smerenia si ne scuteste de fumul slavei desarte. Cand oamenii ne dispretuiesc in lume, cand se darama toata stradania noastra, atunci mai mult decat orice, suntem chemati a cauta pe Dumnezeu, ca unul ce cunoaste inimile, martor la nevinovatia noastra. Iata de ce omul ar trebui sa se reazeme cu totul numai pe Dumnezeu si sa nu caute la oameni mangaierea: pentru ca siguranta intreaga, dreptatea si pacea deplina, nu sunt din lumea aceasta.
Toate sunt de la Dumnezeu- si cele placute si cele neplacute. La tot ce va inconjoara sa priviti ca la instrumentele lui Dumnezeu folosite spre binele vostru si in spatele lor sa vedeti mana lui Dumnezeu, care va face bine. Deci, sa primiti cu bucurie orice neplacere si sa multumiti pentru toate, spunand din inima: “Slava tie Doamne!”
Deprindeti-va sa vedeti in necazuri mila Domnului si intampinati-le linistiti, lasandu-va in voia lui Dumnezeu. Caci si cele neplacute sunt trimise spre binele nostru: pentru curatire, pentru smerenie, pentru intarirea firii celei bune si a nadejdii in Dumnezeu. Sa va dea Domnul sa porniti atat cu mintea, cat si cu inima, pe calea voii Lui si din ea sa scoateti toata mangaierea. Puneti-va ca lege: 1) in fiecare clipa sa asteptati necazul si, atunci cand vine, sa-l intampinati ca pe un oaspete poftit; 2) cand apare ceva potrivnic vointei, gata sa va supere si sa va enerveze, nu ingaduiti acestor sentimente sa se nasca, ci rugati-va la Dumnezeu; 3) orice asteptare a incetarii acestei randuieli sa v-o scoateti din cap si sa va asteptati in continuare la necazuri, pana la sfarsitul vietii. In acest fel, rabdarea se va putea salaslui in voi; 4) la toate acestea adaugati o inima iubitoare, o atitudine si o vorbire blanda.
In necazuri, binele este ascuns sub durerea inimii, de aceea el nu se simte, nici nu se vede, desi nu este imaginar, ci cat se poate de real. Numai orbirea noastra, care nu vede nimic si iubirea de sine, care este prea exigenta, sunt cauzele care ne ranesc inima in necazuri si imprejurari nefavorabile. Lasati-va asadar pe voi si tot ce e al vostru in mainile lui Dumnezeu si la hotararile Lui consimtiti din tot sufletul, din toata inima.
Deschideti ochiul mintii si vedeti cununa care va cobora din cer pe capul vostru, daca veti ramane netulburati si linistiti. Caci cei ce sufera si indura traiul lor cel amar cu supunere fata de Dumnezeu, se aseamana cu mucenicii, carora le-a fost pregatita o mare rasplata in ceruri. De aceea, daca veti carti, nu numai ca nu veti primi cununa muceniceasca, dar va trebui sa dati si raspuns la judecata pentru aceasta.
Fiecare dintre noi, in necazuri poate sa-si dea seama de ceea ce este el in adevar. Caci “cel ce n-a fost incercat, nu stie nimic”. Omul caruia totul ii merge bine este expus la o mare primejdie; el trebuie sa se astepte la necazuri puternice. Si aceste necazuri vor fi cu atat mai puternice, cu cat vor fi intampinate dupa bucurii mari. Caci impotriva oricarei fericiri pamantesti se porneste o rascoala nevazuta. E foarte de temut ca nu cumva sufletul tau sa fie apucat de un somn greu si la ora desteptarii sa nu i se zica: “Adu-ţi aminte că ai primit cele bune pe pamant” (Luca 16, 25).
Sfanta Biserica se roaga pentru izbavirea de necazuri, deoarece a invatat acest lucru din Psaltire, care este plina de strigari privind izbavirea de necazuri. De aici reiese ca aceasta e voia lui Dumnezeu. Rugati-va si voi pentru izbavirea de necazuri, implinind aceasta voie a lui Dumnezeu. Mantuitorul a decis ca “prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22). Binevoiti sa tineti minte atunci cand va lovesc necazurile, ca aceasta e calea pe care Domnul v-o asterne spre Imparatia Sa. De aceea nu va opuneti si nu tipati, ci cu blandete si cu multumire sa indurati necazurile.
De suferit, suferiti, dar niciodata peste masura. Fiecare suferinta inecati-o in credinta ca totul este de la Dumnezeu si totul este spre binele vostru. Si credinta aceasta sa o respirati intotdeauna.
.
Surse bibliografice:
“Urmarea Lui Hristos” (pg. 23-24);
Sfantul Teofan Zavoratul, “Sfaturi Intelepte” (pg. 418-423).