[cherub]

930. Postul duhovnicesc pentru a fi împlinit, este necesar ca omul să-şi păzească mintea de gîndurile care o spurcă şi o răspîndesc la cele deşarte şi trecătoare. Precum trupul are lumea lucrurilor, aşa şi mintea are lumea duhurilor şi a gîndurilor; şi după cum trupul poate desfrîna sau face alt fel de păcat prin lucruri, tot astfel şi mintea desfrînează sau face alte păcate prin gînduri (Filocalia, vol. 2, Sfîntul Maxim Mărturisitorul).
931. Fiecare monah şi creştin dreptcredincios are datoria să ţină cu toată tăria la cele pe care le-a moştenit de la Domnul nostru Iisus Hristos, Care a postit 40 de zile şi 40 de nopţi, neavînd păcat; de la Sfinţii Apostoli, care au petrecut în post, înfrînare şi rugăciune, de la dumnezeieştii Părinţi, care cu post şi cu rugăciune şi-au împodobit viaţa spre slava Bisericii lui Hristos, precum şi de fericiţii noştri strămoşi, care ţineau cu atîta sfinţenie posturile rînduite de Biserică în cursul anului, precum şi miercurile şi vinerile şi chiar zilele de luni de peste an.
932. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia care se roagă şi care ţin sfintele posturi. Postul lungeşte viaţa. Sfîntul Vasile cel Mare zice: „Bucatele cele multe şi bucatele cele grase, neputînd să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului şi înfrînării pururea îi urmează sănătatea".
933. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt călugării şi creştinii care postesc cele patru posturi de peste an, cum şi lunea, miercurea şi vinerea, după învăţătura Bisericii.
934. Să nu postim cu scopul de a plăcea oamenilor, de a ne ieşi vestea de postitori. Că atunci ne luăm plata aici pe pămînt şi ne ducem dincolo cu mîinile goale.
935. Cînd cineva se înfrînează de la anumite bucate cu scopul mîntuirii şi spre lauda lui Dumnezeu, acela nu se păgubeşte, ci se foloseşte. Iar dacă postul sau înfrînarea se fac cu scopuri rele, atunci şi fapta lui cea bună trece de partea scopului celui rău şi se face rea. De acea ni se cuvine, în toate pe care le facem, să ispitim scopul pentru care facem cele bune, căci, după mărturia Sfîntului Efrem Sirul, „cînd mintea va părăsi scopul cel bun, toate faptele bune nu mai folosesc".
936. Astăzi, sunt mii şi zeci de mii de creştini care nu mai postesc şi nici nu se mai tem că smintesc pe alţii. Mănîncă tatăl de faţă cu femeia şi cu copiii săi de dulce, sau mănîncă mama de dulce de faţă cu copiii care trebuie crescuţi în frica de Dumnezeu. Nu se tem nici de Dumnezeu că strică postul, nu le e ruşine nici de cei ai casei. Vai de noi şi de noi! Am ajuns mai rău decît butucii cei nesimţitori, mai rău decît păgînii, că numai numele de creştin îl mai purtăm. Am ajuns cum a proorocit Pavel, marele luminător al lumii: „în vremea aceea vor avea numai chipul bunei credinţe, dar puterea ei o vor tăgădui" (II Timotei 3, 5).
.................................................. .....................................
939. Copilul dimineaţa cînd se scoală, îi pui bucata în mînă şi-i dai de dulce. Dă-i mai bine un ceai că-i mai sănătos, învaţă-l să postească şi o să fie sănătos şi cu trupul şi cu sufletul şi o să înveţe carte mai uşor. Cine ţi-a spus că nu va putea să înveţe carte dacă n-are pîntecele plin? Aşa spunea unul, că nu poate învăţa că n-are calorii destule. Dar cîte calorii a avut Sfîntul Ioan Gură de Aur cînd a tîlcuit toată Scriptura? Câte calorii avea el cînd mînca puţină zeamă de orz o dată la trei zile şi dormea numai atîta cît se putea ţine cu mîinile de nişte funii ce atîrnau din podul casei?
940. „Din sămînţa sudorii postului - zice Sfîntul Ioan Scărarul - creşte spicul întregii înţelepciuni. Iar îmbuibarea pîntecelui goneşte mintea cea subţire". Să ştie toţi care gîndesc că pîntecele plin şi capul beat pot să înveţe carte sau să treacă examenele grele.
941. Sfîntul Vasile cel Mare spune aşa: „Omule, vrei să trăieşti mult, posteşte mult!". Postul este maica sănătăţii şi lungimea veţii.
942. Cea mai mare doctorie pentru toată omenirea este postul, căci Dumnezeu nu 1-a pus degeaba.
943. Pricina pentru care n-ai gust de mîncare este îmbuibarea.
944. Cînd n-ai gust de mîncare, ia postul în ajutor şi te faci doctor pentru stomacul tău, căci cînd vei mînca cu plăcere mîncarea cea mai uşoară, te-ai făcut sănătos.
945. Acela pe care-l doare stomacul sau nu are gust de mîncare, acela nu-i bolnav trupeşte, ci sufleteşte. N-a postit şi boala i-a venit de la prea multă mîncare. Acesta n-are nici o dezlegare de la Dumnezeu.
946. Postul face mari minuni. A făcut în trecut şi va face în vecii vecilor. El nu ne lasă să slăbănogim cînd postim. Să nu credeţi că aceasta-i totul, să mîncăm bine şi să bem bine pînă murim.
.................................................. ....................................
957. Dar să ştiţi că nu toţi pot posti la fel. Este om bătrîn, bolnav, este om slab, este om nedeprins la post. Acela chiar de posteşte mai puţin, să-i pară rău că nu se poate ţine de ceilalţi, şi prin această smerenie el se ridică unde trebuia să se ridice prin fapta bună a postului.
958. Băgaţi de seamă! Dacă vezi un om bolnav, om bătrîn, nu-l îngreuia cu post mult. Postul este pentru omul sănătos. Apoi să fii şi tu doctor. Acela este pentru trup, tu fii pentru suflet! „Ei, uite aşa, moşule, în loc de post fă milostenie, fă rugăciune mai multă".
959. Unul poate posti o săptămînă şi altul, cu greu, posteşte o zi. Deci, n-ai voie să pui aceeaşi măsură de înfrînare la toţi, că nu toţi au aceeaşi construcţie.
960. Biserica nu-i omorîtoare de trupuri. Ii omorîtoare de patimi! Doar de ce postim şi ne înfrînăm şi priveghem? Ca să slăbim trupul şi să nu ne vie a zburda. Dar trupul, dacă este slăbit de vreo boală, nu-i mai dă preotul canon şi post aspru, ci pe măsura puterii lui.
961. Părinţii şi fraţii care sunt bolnavi sau prea tineri şi care sunt bătrîni şi nu pot ţine trei zile, după o zi să se ducă la duhovnicul lor, seara, după ce s-a întunecat, să-i dea voie să ia o bucăţică de pîine cu apă.
962. Mai fericit este cel care va ţine tipicul după rînduiala Bisericii. Iar dacă nu poate ţine, la mare nevoie să ia bagloslovenie. Că dacă mănîncă fără blagoslovenie, este batjocorit de dracul lăcomiei.
963. Să ţineţi postul după măsura puterii fiecăruia. Care poate o zi, care poate două, care poate trei. Care nu poate, să ia blagoslovenie de la duhovnicul lui şi să ia o gustare, ca să se întărească şi să se ţină şi el de ceilalţi. Că postul este o virtute, dar mai cu seamă un ajutor spre virtute.
964. Nu acela este bolnav, care zice: „Nu-mi place varza şi fasolea; eu vreau mîncare, să-mi faci friptură!". Acela este cu toţi diavolii într-însul. Acela este bolnav, care nu se poate întoarce şi dacă-i constatat de un doctor creştin, nu ateu sau sectant, care nu ştie ce-i legea creştină. Şi acel doctor creştin spune: „Acest om are nevoie de supraalimentaţie, că moare". Numai atunci se dezleagă postul, să-i dai mîncare la cel bătrîn şi bolnav. Nu aşa de capul nostru. Că-i bolnav, că nu-i place fasolea, nu-i place varza, nu-i place cartoful, dar îi plăcea carnea, ouăle, vinul şi rachiul. Acela nu-i bolnav de boală; este bolnav de lăcomia pîntecelui.
965. Invăţaţi-vă să postiţi, că va veni vremea cînd veţi mînca un cartof într-o săptămînă.
966. Deseori se întîmplă ca oamenii cei cu rîvnă nebună, care încep să facă mari nevoinţe fără chibzuinţă şi fără sfatul şi fără blagoslovenia duhovnicului, ajung la nebuni şi la ieşirea din minţi.
967. Rîvna cea nebună îi vine omului din mîndrie şi-l îndeamnă să facă nevoinţe mai presus de puterile sale, fără a-şi cunoaşte măsura nevoinţelor lui.
968. Poţi să fii tu nevoitor cît îi lumea, dacă nu ştii să ceri iertare, eşti batjocorit de diavoli.