Eu mă simt mult mai calm decât înainte. Dumnezeu mi-a dat un temperament coleric, dar l-am biruit și am reușit să nu mă răstesc la nimeni și nici să simt pornire spre asta. Față de anii trecuți, am mai înregistrat o deosebire: nu mai mă cuprinde transpirația de poftă când trec pe lângă farfurii cu fripturi de porc pitoresc împănate cu bucăți de usturoi și mormane de cârnăciori oltenești. Pur și simplu, mă lasă perfect indiferent. M-am bucurat să văd asta, fiindcă lăcomia este unul dintre viciile dominante la mine.
Sigur, Sărsăilă nu-mi dă pace, și a găsit în această perioadă alt chip să mă chinuie: invidia. Dar îi spun mereu: Vade retro, Satana ! și înțelege. Până la o vreme, mă lasă în pace.
Deci, una peste alta, cred că a fost un post cu folos. Mai am un hop, Miercurea cu Pâine și Apă, și apoi mă voi bucura de Cel Viu.
|