View Single Post
  #4  
Vechi 09.04.2013, 06:29:47
Parascheva16's Avatar
Parascheva16 Parascheva16 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.920
Implicit continuare

Drepturile copiiilor – drepturile homosexualilor

Homosexualitatea a existat dintotdeauna. Au fost perioade când era tratată într-un mod destul de tolerant. Cu toate acestea, relațiile homosexuale nu au fost niciodată până în prezent considerate ca fiind echivalente căsătoriei. Nici chiar în Grecia clasică, la care grupurile gay fac referire atât de des, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să le pună la egalitate. Maturitatea însemna căsătorie și grija pentru urmași.

Relația homosexuală are drept unic scop satisfacția partenerilor. Există relații heterosexuale similare. Nimeni nu interzice în ziua de astăzi acest tip de relație. Dar încercarea de a reduce căsătoria la o astfel de relație o distruge.

Este semnificativ faptul că susținătorii relațiilor homosexuale fac referire doar la confortul participanților. Întrebarea de ce nu se bucură de aceleași privilegii ca și căsătoria este absurdă și arată infantilizarea culturii noastre. Beneficiile pentru soți sunt consecința obligațiilor lor față de descendenți, fie ei și numai potențiali.

În schimb, „cultura gay” se bazează în întregime pe modelul hedonist. Totul trebuie să fie plăcere. Nu întâmplător creatorii ei s-au identificat cu denumirea gay, de la englezescul „gay” – vesel, glumeț. Chiar dreptul la adopție este justificat de aceștia în același fel ca dreptul de a avea un animal domestic. Acest lucru se reflectă în întrebarea, pusă adesea de susținătorii grupurilor gay, de ce homosexualii să nu aibă dreptul de a adopta, ca toți ceilalți? Răspunsul este evident. Pentru că aceasta ar constitui un experiment scandalos asupra copiilor și, în acest caz, nu așa-numitele drepturi ale homosexualilor sunt importante, ci grija pentru cei mai vulnerabili, adică pentru copiii.

Este semnificativ faptul că în perspectiva mișcării gay nu figurează societatea sau țara, obiectul acțiunilor lor rămâne individul egoist în căutarea plăcerii. De altfel, nu este vorba, de fapt, de nevoia homosexualilor de a se căsători, nici, cu atât mai puțin, de dorința de adopție din partea lor. În sens statistic, acestea sunt cazuri marginale.

E vorba de demontarea căsătoriei și schimbarea abordării în privința omului. După experimentul comunist cu economia și cu statul, survine era experimentării cu cultura. Omul ar trebui să respingă corsetul modelelor, virtuților și obligațiilor și să se realizeze într-un trecător paradis lumesc al împlinirilor hedoniste.
Decadența Europei contemporane, care-și irosește capitalul acumulat de generații, se afundă în criza culturală și demografică și nu mai ține pasul cu viteza concurenței globale, arată unde duce acest experiment. Desigur, aceasta nu-i oprește pe susținătorii săi. Ei sunt, de altfel, reprezentanții elitelor occidentale, care încearcă să impună tuturor drept model felul lor propriu de viață, iar lupta împotriva culturii tradiționale este pentru ei, în același timp, o luptă pentru putere.
Reply With Quote