View Single Post
  #1  
Vechi 16.12.2006, 01:28:08
Va_iubesc Va_iubesc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.09.2006
Mesaje: 533
Implicit

Mult iubita doamna,

Slava Domnului ca sunteti in viata toti trei! Durerea prin care treceti e mare si nadajduiesc ca Bunul Dumnezeu sa va dea forta sa depasiti aceasta situatie. Ca sa fiu sincera, citind relatarea dumneavoastra, am plans gandindu-ma cata nedreptate si ura e in lume. Dar, fiindca aveti credinta, va puteti da seama ca diavolul ii impinge pe acesti oameni sa faca ceea ce fac. Sa nu-i judecam pe oameni, ci fapta lor. Stiu ca e greu, foarte greu, dar incercati sa nu raspundeti cu ura, ci sa raspundeti cu iubire. Rugati-va pentru cei care va prigonesc si va fac rau! E o cruce foarte grea, dar Hristos e acolo si o veti duce impreuna.

Cand am citit ca urmatorul proces va avea loc pe data de 15 ianuarie 2007, la Inalta Curte de Casatie si Justitie din Bucuresti, primul gand care mi-a venit in minte a fost sa treceti inainte pe la Sf. Mc. Mina (are Sfintele Moaste la Biserica de langa Unirea); oamenii va vor ghida ca sa ajungeti. Oricand e o nedreptate, Sfantul Mina vine in ajutor. Va spun ce as face eu daca as fi in locul dumneavoastra...desi sincer nu mi-as dori. As citi acatistul acestui Sfant pana la data procesului in fiecare zi, impreuna cu familia. Ne-am spovedi cu totii, ne-am impartasi, si daca duhovnicul ar fi de acord si ceilalti membri ai familiei (Andrei si sotul dvs.) am posti pana la data procesului, cu o dezlegare pentru 25-27 decembrie. Postul si rugaciunea sadite pe un fundament de curatenie si iubire fac minuni.

Mie nu mi s-a intamplat vreodata sa-i cer ceva Sfantului Mina si sa nu se realizeze. E drept ca nu am fost confruntata cu astfel de situatii, dar cu atat mai mult el va fi acolo ca sa duca rugaciunea dumneavoastra la Cel Care S-a jertfit pentru mantuirea noastra - Hristos, Fiul lui Dumnezeul. Sa credeti ca Dumnezeu poate sa faca minuni. "Ce-i cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu". Credeti numai!

Sunt cu inima langa voi si daca va decideti sa spuneti o rugaciune Sfantului Mina, o sa ma alatur si eu din cand in cand, chiar daca cu nevrednicie, dar cu dorinta de a fi aproape. Si apoi, peste o luna, o sa ne dati o veste buna. :)

Va imbratisez pe toti,
Elena
Reply With Quote