Catalina, uite ce mi s-a intamplat si cum cred eu ca s-a ajuns la a-mi pierde copilul.
Daca ti-ai imaginat ca aici vei gasi raspuns la problemele tale, te-ai inselat. Nu stiu in ce masura ti-ai dat seama cam la ce nivel se discuta.
Am citit postarea ta chiar din prima seara insa m-am abtinut sa-ti dau un raspuns. Poate iti voi spune ceva asta seara sau maine pe mess sau mail. Atunci vom discuta mai detaliat.
Este o postare recenta de a mea, ceva de genul "Cum interpretati" (pe prima sau a doua pag. nu stiu ca nu am mai intrat de mult)in care am pus in dezbatere un moto: "Inainte sa-i convingi, zapaceste-i!" Citeste, te rog, primele doua-trei raspunsuri ca sa te crucesti si sa vezi si tu de la cine asteptai raspunsuri care sa te ajute in rezolvarea necazului tau...
De ce cred in Dumnezeu? Sau, mai curand, cand am descoperit atotputernicia lui Dumnezeu? A trebuit sa dau de necaz, de necaz foarte mare ca sa cred in Dumnezeu si in atotputernicia Lui.
S-a intamplat cu multi ani in urma. In viziunea unora, ca o anumita problema sa se rezolve favorabil lor, desi eu nu prezentam un pericol real pentru rezolvarea acelei probleme, eu trebuia sa dispar, adica sa mor. Fusesem avertizata ca persoana respectiva (printr-o vrajitoare, desigur!) imi face farmece cu oase de mort si pamant de pe morminte, dar nu am crezut, am ras spunand ca asa ceva exista numai in povesti, nu poate fi adevarat cu buna stiinta sa condamni pe cineva la moarte.
De la un timp, noaptea, mai ales joi spre vineri, dar nu stiu la ce intervale se repeta, o voce de femeie, fix la miezul noptii, ma scula din somn si-mi poruncea sa ma arunc de pe balcon. (Pe atunci locuiam la et. 6 intr-un bloc turn). De frica, de rusine, de teama de ridicol nu am spus la nimeni ce mi se intampla, dar nici nu am facut vreo legatura cu ce mi s-a spus in legatura cu farmecele. Cand se intampla, ma trezeam extrem de speriata, luam copilul in brate si cartea de rugaciuni pe care o tineam langa perna si plagand, citeam rugaciuni acolo unde se deschidea cartea, nu cautam o rugaciune anume. Dar la biserica nu mergeam, nu ma ducea mintea. Atat, faceam o cruce din cand in cand, iar in biserica daca intram de 2, 3 ori pe an, la vreo ocazie.
S-a intamplat ca printr-o asemenea stare sa trec acasa la parintii mei, casa pe pamant. Fix la miezul noptii, vocea, foarte autoritara, mi-a spus ca e ultima oara si ca trebuie sa ma arunc de pe balcon, pentru ca ea nu mai are rabdare cu mine, ca pentru mine totul s-a termint. Eu eram la departare de 100 de km. de casa mea, de apartamentul in care locuiam. Simteam ca nu mai rezist, asa ca atunci, in puterea noptii am trezit copilul si voiam sa plec spre casa ca sa fac ceea ce mi se cere. Copilul a inceput sa planga si-atunci mama a venit sa vada ce se intampla. Eu repetam intr-una ca trebuie sa ajung acasa, pe balcon. Intre timp, in puterea noptii, mama a chemat o vecina deoarece era speriata tare de starea mea. Dupa ce a trecut momentul acela cat eu am fost sub puterea vocii, a vrajei, plangand, am povestit ce mi se intampla de aproape un an de zile.
Dupa un timp m-am linistit si m-am culcat inapoi, numai linistita nu, la gandul ce s-ar fi intamplat daca eram acasa la mine, la bloc.
A doua zi, vecina mea a fost si i-a povestit unui preot ce mi se intampla. Preotul a spus ca sunt farmece si ca ar trebui sa vin la biserica, numai daca vreau eu, nu obligata, nu adusa cu forta. Sigur ca m-am dus de buna voie, singura. Slujbele pe care mi le-a facut mi-au fost de mare ajutor. Am simtit imediat puterea lui Dumnezeu. Am respectat ce mi-a spus parintele, am facut intocmai cum m-a invatat si m-am intors acasa la mine, dupa cateva saptamani, complet "vindecata" de tot raul care fusese aruncat asupra mea.
Dar, in tot acest timp, am facut o greseala foarte mare, greseala pentru care voi suferi toata viata. Nu mi-am luat si copilul cu mine la slujbe, nu l-am dus la biserica, nu l-am impartasit si, cam la 2 ani de lac cele povestite, intr-una din zile cand veneam acasa, copilul a calcat pe o movilita de pamant asezata in fata usii, chiar la iesirea din lift. Atunci nu mi-am dat seama ce e cu picul acela de pamant in usa noastra. La doua zile de la aceasta intamplare, copilul meu a murit in accident de masina, la numai 6 ani si 15 ore. I-a ramas tortul in frigider si mie durerea...
|