Ce s-a întâmplat mai departe cu bunul samaritean nu scrie la sfârșitul capitolului respectiv, ci la sfârșitul cărții. Bunul Samaritean a ajuns la Ierusalim, unde l-au primit ca pe un erou. Dar nici nu a trecut bine o săptămână și a fost vândut de unul dintre preoți, acela care îl văzuse pe cel suferind zăcând și trecuse mai departe. Scoși din fire de bunătatea lui, ca și de faptul că se adresa nu numai iudeilor, ci și samaritenilor, l-au arestat, i-au făcut un proces la mișto, l-au judecat noaptea, l-au torturat, biciuit, scuipat, smuls hainele de pe răni, îmbrăcat iarăși în purpură la mișto, încoronat cu spini la bășcălie, pălmuit, plimbat de la preot la levit și târât pe munte cu crucea în spate. Adresându-se publicului larg, stăpânul locului i-a întrebat pe oameni dacă preferă să îl elibereze pe tâlharul care îl lăsase aproape mort pe acela pe care îl scăpase samariteanul, ori pe bunul samaritean însuși. În mod democratic, oamenii l-au preferat pe tâlhar, iar despre bunul samaritean au strigat: "Răstignește-l ! Răstignește-l !". Și totuși, chinuit pe cruce, bunul samaritean a mai găsit resurse să îl ierte pe unul dintre tâlharii de la care începuse toată dandanaua.
Și astăzi, bunul samaritean mai apare pe ici, pe colo. Este flămând, este însetat, este bolnav, este robit. Puțini sunt cei care, așa cum a făcut el, îl hrănesc, îi dau apă, îl pansează și îl vizitează la închisoare. Cei mai mulți dintre noi nici nu vor să știe de el, ori, întâlnindu-l, îl gonesc și strigă: "Răstigniți-l ! Răstingiți-l".
Bunule Samaritean, iartă-mă pe mine, tâlharul, care pentru prea mare vina mea plătesc și pomenește-mă în împărăția Ta !
|