Intr-adevar socant sa faci asemenea constatare: ca tot la 11 ani se intampla cate un accident in familie.
Iti voi raspunde cu propriile tale cuvinte:
"
Unde ne lasam in voia Domnului? Acolo unde noi nu putem actiona si am sa-ti povestesc ceva absolut adevarat:
Mama, in toata viata ei, a fost o femeie puternica si a muncit cat trei barbati la un loc. Faptul ca e ajuns la spital ne-a bulversat pe noi, copiii ei, si a ajuns acolo cu pancreatita, o boala extrem de grea si de parsiva, fiind operata de doua ori in mai putin de o luna. Medicii ne-au spus, doar, sa gandim pozitiv si sa ne rugam. Atat. Nici o sansa de salvare, minima, nimic, dar mama respira si asta era principalul. Inca mai respira. Nu puteam sa accept gandul ca nu va mai fi si nici sa ma resemnez.Dupa ani de truda, mama, in sfarsit, reusise sa aiba niste lucruri pe care si le dorise toata viata. Mi se parea nedrept sa nu mai fie chiar atunci cand le avea fara , insa, a se fi bucurat de ele. Nu puteam, nu voiam sa ma resemnez.
Ma mutasem de curand in locuinta mea, multe lucruri erau inca nedespachetate, asa ca de la soacra fratelui meu am luat o candela care are si iconita Sfantului Nicolae. Mamei ii era foarte rau, mai ales noaptea. Eu ii simteam, ii traiam tot zbuciumul, toata suferinta si durerile provocate de boala. Ca si dansa, nu puteam dormi. Doar daca ea era linistita si dormea, atunci puteam si eu sa ma odihnesc putin. In rest, ma rugam, nopti intregi ma rugam, pentru ca-n atare situatie nu puteam s-o ajut pe mama, eram neputincioasa. Situatia ei ma depasea.
Ii vorbeam Sfantului Nicolea despre copilaria noastra, despre necazurile si bucuriile mamai, despre cat de greu muncise, cum ne crescuse si cat isi dorise ea acele lucruri dar ca avea nevoie de viata ca sa se bucure. Nopti intregi ii vorbeam convinsa ca rugaciunile noastre, a mea si a fratilor mei, sunt auzite. Si minunea s-a produs. Cam dupa a treia saptamana de la a doua operatie, vizibil, spre marea mirare a medicilor, mai ales, mama se simtea din ce in ce mai bine. Medicii vedeau in asta un miracol! Mama a iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait si muncit 6 ani, la fel ca intotdeauna, fara nici un fel de restrictii, ca si cum niciodata nu ar fi fost bolnava. Pe 8 nov. 2004, a murit in cateva minute. Nu am mai avut timp de ruga. A fost fulgerator!
Asa ca, rugati-va, rugati-va mult, rugaciunea face minuni si atunci cand nu este chip de actiune, cand anumite lucruri nu tin de actiunea noastra, nu depind de noi. Iata voia Domnului!
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca pe mama mea!"

Intr-adevar asta e de facut: rugaciune, spovedanie si Impartasanie. Restul face Domnul nostru Iisus Hristos.