[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Phoenix

Postam pana de curand pe un forum, si subiectele deschise acolo de diversi, teme de o coloratura extraordinara, includ relatiile intre mai multi parteneri, swinging, sado-masochism si lucruri de genul. Pur si simplu ramai cu gura cascata si cu foarte multa scarba in suflet. Singura trasatura considerata o valoare in ziua de azi este toleranta - toleranta fata de orice, inclusiv fata de avort si deviatiile sexuale. Deschiderea unora fata de felurite practici atat cat si impasibilitatea altora fata de ele, pe sistemul ''cine suntem noi sa judecam'', fac ca aceste lucruri sa intre in sfera banalului. Eu nu cer nimanui sa judece, doar sa nu promoveze.

Peste tot, pe forumuri (afara de cele centrate pe religie) e o avalansa de tineri educati de televizor, care te scuipa in ochi fara motiv, care nu cred in nimic decat in dreptul lor de a ii jigni in mod gratuit pe altii pentru a isi ridica stima de sine. Este debusolant si efortul de comunicare devine practic inutil.

De fapt, de ce întârziaţi pe acele forumuri ? Nu acolo este locul unde un tânăr creştin trebuie să investească unul dintre darurile lui cele mai scumpe: timpul. Când Isus ne îndeamnă să fim "sarea pământului" nu ne invită să frecventăm locurile rele, fie ele şi virtuale. A fi sarea pământului şi a contribui cu adevărat la opera de misiune a Bisericii nu înseamnă a ne adresa surzilor, orbilor şi celor suferind de învârtoşarea inimii căreia Sfinţii Părinţi îi mai spun "sclero-cardia", ci înseamnă a ne adresa prin sfat bun, prin întărire şi, mai ales, prin exemplul propriu al unei vieţi de credinţă celor care se află "pe drum", celor care îşi pun întrebări. Celor cărora le este sete şi nu ştiu unde este Apa cea Vie.

Cand ma gandesc ca in mare, oamenii cu care vrand-nevrand intru in contact intr-un domeniu sau altul, sunt asa in intimitatea lor, sub protectia anonimatului, simt ca lumea se duce iremediabil la vale si as vrea sa stau undeva pe varful unui munte, unde e liniste.

E foarte posibil chiar aşa să fie: şi eu simt de multe ori că lumea se duce iremediabil la vale. Dar poate că aşa simţea şi locuitorul acela din Sodoma, pe nume Lot. Cert e că istoria a cunoscut suişuri şi coborâşuri, iar noi pesemne că ne aflăm într-o vale. Vom mai urca vreodată (noi, ca civilizaţie, nu noi ca persoane) ? În mâna Lui sunt popoarele şi conducătorii lor.

Mai sunt si tot felul de propovaduitori perfizi ai pacii, care incearca sa convinga pe un ton dulceag ca acceptarea adulterlui este daruire, ca acceptarea deviatiilor sexuale va face lumea mai buna samd. Este dureros cata lume pune botul la minciunile lor.

Asta, iarăşi e poveste foarte veche. Ce rău poate însemna să mănânci un măr, mai ales când vezi că e aşa de dulce ? Oare chiar le-o fi spus Dumnezeu părinţilor noştri să nu mănânce din acel măr ?

Intrebarea mea este cum poate un om normal sa isi mentina moralul ridicat printre atatea persoane de genul, sa se poarte civilizat cu ele (rabdarea omului nu e nesfarsita...) si sa nu se lase descurajat de numarul din ce in ce mai mare de indivizi fara limite.

Speranţa creştinului vine de la Dumnezeu şi este în două direcţii (sau pe două planuri):

-speranţa metafizică (spirituală), potrivit căreia în lume există grâu şi există neghină în stare de amestecare. Dar va veni Cineva şi va separa aceastea două şi va face o lume cu chip nou.
-speranţa temporală în puterea proniatoare a lui Dumnezeu. Când vedem cu ochii noştri cum lumea e formată 99 % din rău şi 1 % din bine, când vedem cum răul se lăţeşte şi cum umbra sa acoperă lumea, când îi vedem, precum Psalmistul, pe răi că prosperă, atunci singura explicaţie a faptului incredibil că lumea nu s-a prăbuşit de mult în haos este ceea ce numim "pronie". Adică există Cineva, care prin mecanisme ce de multe ori par pure întâmplări, îi ajută pe oameni să aleagă binele, iar pe cei buni îi întăreşte.

Sus inima ! Cristos în mijlocul nostru !