[geo.nektarios]

Candidatii celor doua trepte inferioare sunt introdusi in altar, adica la slujirea jertfei lui Hristos, viitorul diacon de catre doi diaconi, iar viitorul preot de catre doi preoti. Acestia ii conduc si in jurul Sfintei Mese de trei ori. In timpul acestei inconjurari candidatii saruta de fiecare data cele patru colturi ale ei si mana arhiereului hirotonisitor, care sade pe scaun in partea dinspre miazanoapte a Sfintei Mese. Odata cu mana saruta si omoforul si epigonatul, facand trei metanii inaintea lui. In jurul Sfintei Mese viitorul diacon e condus de doi diaconi, ceea ce semnifica o initiere a viitorului diacon in diaconie si o anumita primire a noului diacon in randul cetei lor. Un lucru analog semnifica si conducerea candidatului la preotie, de doi preoti.

Prin inconjurarea Sfintei Mese de trei ori si sarutarea colturilor ei, viitorul diacon si preot arata ca preocuparea si iubirea lui se va misca toata viata in mod neintrerupt in jurul lui Hristos, prezent nevazut pe Sfanta Masa si vazut in persoana episcopului de langa ea.

Prin cele trei metanii facute de fiecare data in fata arhiereului si prin sarutarea omoforului, epigonatului si mainii lui drepte, candidatul la diaconie si preotie isi arata vointa de a asculta pe arhiereul sau, care reprezinta in mod vazut pe Hristos, omoforul fiind semnul grijii lui pentru poporul pastorit, epigonatul - semnul puterii lui duhovnicesti, iar mana lui dreapta - organul prin care Hristos insusi transmite lucrarea Sa in tainele ce le savarseste.

Diaconul ingenuncheaza apoi cu piciorul drept in fata Sfintei Mese, pune mainile una peste alta pe ea, iar capul si-l reazema pe ele. El arata prin aceasta ca se preda acum ca jertfa vie lui Hristos, caci pe Sfanta Masa Se afla totdeauna Hristos ca jertfa.

Arhiereul isi scoate mitra, ca sa arate ca nu el ca om va investi cu puterea diaconiei pe candidat, ci Hristos insusi. Pune mana dreapta peste capul aceluia, ca organ ("materie") prin care se transmite harul lui Hristos, si rosteste cuvintele: "Dumnezeiescul har, cela ce totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste, prohiriseste pe cucernicul ipodiacon (N), in diacon. Sa ne rugam dar pentru dansul ca sa vina peste el harul intru tot Sfantului Duh". Desi harul diaconiei se transmite prin mana episcopului, el declara cu smerenie ca harul insusi il ridica pe primitor in treapta diaconiei. Dar aceste cuvinte sunt numai introducerea la rugaciunea care urmeaza si pe care o rosteste episcopul, dar la care cere sa se asocieze toti cei din altar. In savarsirea Tainei, arhiereul nu se singularizeaza, ci se afla in comuniunea Bisericii. In prima rugaciune cere lui Hristos, ca insusi El "sa daruiasca harul Lui" celui prohirisit intru diacon. Intr-o a doua rugaciune arhiereul cere tot lui Hristos ca El insusi "sa umple, pe cel ce l-a invrednicit de a intra in slujba diaconiei, de toata credinta, dragostea, puterea, sfintenia, prin venirea Sfantului si de-viata-facatorului Duh asupra lui". "Caci nu prin punerea mainilor mele peste dansul, ci prin puterea indurarilor Tale celor multe se da celor vrednici ai Tai harul."

Constiinta ca Hristos insusi e de fata si lucreaza in aceasta Taina uneste intr-o adanca cutremurare si responsabilitate pe savarsitorul Tainei cu cei ce-l asista pe de o parte si cu primitorul ei pe de alta. In aceasta intalnire de suflete, patrunse de constiinta prezentei si lucrarii aceluiasi Hristos, se savarseste trecerea puterii lui Hristos de la slujitorii de mai inainte, la slujitorul cel nou.

Semnele capacitatii slujirii diaconesti i le incredinteaza arhiereul inmanandu-i orarul si manecutele inaintea usilor imparatesti, dupa ce le arata credinciosilor si declara de trei ori: "Vrednic este", iar poporul raspunde tot de trei ori, confirmand: "Vrednic este". La evenimentul consacrarii unui nou slujitor al lui Dumnezeu si al Bisericii participa cu asentimentul lui si poporul credincios. In momentele vazute ale hirotoniei preotului se cuprind cateva deosebiri, care puncteaza ceea ce este propriu slujirii preotesti. Candidatul la preotie ingenuncheaza in fata Sfintei Mese cu amandoua picioarele, aratand ca se preda mai accentuat lui Hristos. In prima rugaciune, arhiereul cere lui Hristos sa-i daruiasca "acest mare har" al preotiei, iar in rugaciunea a doua se specifica slujirile preotului, de savarsitor al Tainelor si de propovaduitor al cuvantului dumnezeiesc: "Sa se faca vrednic a sta fara prihana inaintea jertfelnicului Tau, a propovadui Evanghelia imparatiei Tale, a lucra cu sfintenie cuvantul adevarului Tau, a aduce Tie jertfe si daruri duhovnicesti, a innoi pe poporul Tau prin baia nasterii de a doua".

Apoi in fata poporului, pe langa vesmintele care reprezinta capacitatea lui de savarsitor al Tainelor, i se inmaneaza si Liturghierul care reprezinta slujirea lui principala de savarsitor al Sfintei Liturghii. Iar dupa prefacerea Sfintelor Daruri, arhiereul ii incredinteaza sfantul trup al Domnului pe burete ca sa-l tina pe mana dreapta, asezata crucis peste cea stanga, cu cuvintele: "Primeste odorul acesta si-l pazeste pe el pana la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, cand El are sa-lceara de la tine". Apoi preotul se retrage in partea de rasarit a Sfintei Mese, tinand sfantul trup in mainile sale asezate deasupra ei, oarecum identificate cu ea. Preotul va tine trupul Domnului jertfit pe seama credinciosilor pana la sfarsitul lumii atat ca reprezentant al tuturor preotilor Bisericii, cat si ca preot singular, care trebuie sa tina la dispozitia credinciosilor acest trup pana la sfarsitul vietii lui, care, pentru el, coincide cu sfarsitul lumii, caci cum va incheia viata lui asa se va scula in fata Domnului la inviere, sau se va prezenta dupa moarte.

Raspunderea arhiereului de a preda preotului trupul Domnului si raspunderea acestuia de a-l primi se intalnesc si se intregesc intr-o raspundere comuna in fata lui Hristos, dar si in fata poporului caruia trebuie sa i se puna si tina la dispozitie trupul lui Hristos, adica pe Hristos insusi in toata viata lui, pentru a fi predat altor episcopi si altor preoti pana la sfarsitul lumii. Deschiderea eshatologica a Preotiei si a Euharistiei iese prin aceasta puternic in relief. Preotul priveste, tinand trupul Domnului pe maini, spre viata vesnica, atunci cand se va cere de la el trupul tainic.

In aceasta unire realizata prin vibratia comuna a celei mai adanci raspunderi fata de Hristos, fata de Biserica prezenta si fata de viitorul ei eshatologic, si de tot diurnul ei pana atunci, raspundere a carei scadenta va avea loc in eternitate, Hristos isi procura prin mijlocirea episcopului un nou organ vazut al Sau, un nou organ al lucrarii Sale, in Tainele ce le va savarsi. In raspunderea aceasta comuna, cel ce hirotoneste si cel ce e hirotonit devin complet stravezii pentru lucrarea lui Hristos insusi, pentru ca de fapt Hristos este cel ce lucreaza prin Duhul Sau. "Daca n-ar fi Duhul Sfant, n-ar fi pastori si invatatori in Biserica. Caci acestia se fac prin Duhul, cum zice si Pavel: "intru care Duhul Sfant v-a pus episcopi". Caci aceasta este hirotonia: se pune mana barbatului, dar Dumnezeu lucreaza totul si mana Lui e aceea care se atinge de capul celui ce se hirotoneste, daca se hirotoneste cum trebuie... Caci daca n-ar fi arvuna Duhului... nu am avea preoti. Nici n-ar putea fi aceste hirotonii fara acea venire (a Duhului)".