Viata Sfantului Nectarie (partea a doua)
La varsta de 20 de ani, sfantul a parasit Constantinopolul si a mers in insula Hios. Oamenii din Hios erau crestini ortodocsi foarte ravnitori, iar insula avea mai multe biserici inchinate sfintilor si mucenicilor care au trait acolo. Lui Anastasie i-a fost dat un post de invatator intr-o scoala locala. Dorinta lui Anastasie era sa faca tot ce putea ca sa-i ajute pe altii si de aceea facea ore suplimentare si se ruga zilnic ca Dumnezeu sa-i ajute pe elevii sai in toate lucrurile, dar mai ales pentru invatarea adevarurilor credintei crestin-ortodoxe.
In acesti ani, sfantul a inceput sa iubeasca foarte mult viata monahala. Pe insula existau cateva sfinte manastiri. In cele din urma, sfantul s-a hotarat sa intre in manastirea Nea Moni, veche din secolul al XI-lea, si a fost primit. Noul vietuitor isi indeplinea constiincios toate datoriile si a inceput sa duca o viata de rugaciune mai adanca. El primea sfaturi despre viata duhovniceasca de la un parinte intelept numit Pahomie, pe care mai tarziu l-a numit prieten si indrumator in viata duhovniceasca. Pe 7 noiembrie 1876 Anastasie a fost uns calugar si a primit numele de Lazar. Dupa un an, a fost hirotonit diacon si atunci a primit numele de Nectarie.
Parintele Pahomie si altii l-au incurajat pe diaconul Nectarie sa mearga la Atena pentru a-si continua studiile. In Atena si-a terminat studiile liceale si mai tarziu a putut sa intre la Facultatea de Teologie. Cu inima si mintea smerite, el a invatat bine Sfintele Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti care au fost luminati de Duhul Sfant si care au aparat credinta crestin-ortodoxa de erezii (invataturi gresite). In acest timp, el a inceput sa scrie carti duhovnicesti si brosuri.
Cand diaconul Nectarie si-a terminat studiile, Patriarhul Alexandriei l-a invitat sa vina in Egipt, unde erau multi greci si multe biserici ortodoxe. Sfantul a acceptat aceasta chemare si la putin timp dupa venirea sa a fost hirotonit preot de Patriarhul Sofronie al IV-lea in Biserica Patriarhala Sfantul Sava. Acest lucru s-a petrecut in luna martie a anului 1886, si in acelasi an i-au fost incredintate sarcinile de predicator si secretar al Patriarhiei din Alexandria. Sfantul muncea cu ravna si dragoste pentru Dumnezeu iar oamenii au remarcat la el virtutea smereniei, blandetii, simplitatii, trezviei si milei. De aceea el era foarte iubit de crestinii din Alexandria. Dupa trei ani, sfantul a fost ales ca Mitropolit al Pentapolei, demnitate care in ordinea ierarhica sta dupa aceea de Patriarh al Alexandriei. Desi se simtea nevrednic de o asemenea cinste, sfantul a fost hirotonit in Biserica Sfantul Nicolae din Cairo . Dupa acest eveniment, Sfantul Nectarie a inceput sa slujeasca biserica si pe credinciosi cu si mai mare ravna.
Pentru ca sfantul era atat de iubit si admirat de popor, unii preoti din acel loc au devenit invidiosi. Ei au inceput sa raspandeasca zvonuri despre el, in special in fata Patriarhului. A spune lucruri neadevarate despre o alta persoana, adica a calomnia, este un pacat foarte mare. Calomnia impotriva sfantului a fost crezuta de Patriarh si l-a facut pe acesta sa-l demita pe Sfantul Nectarie din demnitatile pe care le avea in Biserica de acolo. Aceasta i-a adus multa suparare Sfantului Nectarie, deoarece acum nu mai putea sa slujeasca Bisericii si oamenilor pe care ii iubea. Pentru a nu provoca tulburari si amaraciune oamenilor, sfantul s-a intors smerit si linistit in Grecia.
Uneori e greu de inteles de ce crestinilor buni li se intampla sa sufere. Biserica ne invata ca Dumnezeu ingaduie acest lucru pentru ca noi sa putem urma exemplul lui Hristos, amintindu-ne ca Mantuitorul a suferit atat de mult pentru noi. De asemenea, Dumnezeu ne rasplateste atunci cand suferim greutatile cu rabdare pentru numele Lui. Dumnezeu ne trimite harul Sau si astfel ne putem intari duhovniceste.
Cand s-a intors in Atena, Sfantul Nectarie a intampinat si mai multe greutati datorita vorbelor mincinoase despre el ce ajunsesera si in Grecia. Pentru mult timp sfantul nu a putut ocupa nici o functie in Biserica. Asta insemna ca el nu putea sa predice Evanghelia lui Hristos, pe care o iubea cu daruire. Din acest motiv, multa amaraciune s-a adunat in inima simtitoare a sfantului. In mijlocul tuturor acestor dificultati, sfantul s-a aratat rabdator, rugandu-se mai mult si crezand ca Dumnezeu ii va indruma pasii. El ramasese fara nici o sursa de venit si mergea des la biroul Ministerului Religiei pentru a cere de lucru in Biserica. De obicei era trimis inapoi spunandu-i-se ca problema va fi rezolvata. Sfantul insa nu s-a descurajat. El a continuat sa scrie carti duhovnicesti si brosuri pentru invatatura crestinilor ortodocsi.
In cele din urma i s-a dat postul de predicator in regiunea Evvia, o insula mare la nord de Atena. Acesta era un post injositor pentru cineva care fusese Mitropolit, dar Sfantul Nectarie nu s-a gandit in acest fel. El era bucuros ca va avea din nou posibilitatea sa le vorbeasca oamenilor si sa le impartaseasca iubirea de Dumnezeu.
|