[ioanna]

Raportul templu-biserică în concepţia primilor creştini
Primii creştini au provenit din iudei şi acest lucru a avut o importanţă considerabilă în răspândirea ulterioară a creştinismului şi în special în organizarea lui, care s-a orientat după rânduielile vechiului cult iudaic. Mai mult rugăciunea şi predicarea cuvântului se făcea deseori în templu şi în sinagogă, expresie a faptului că exista o legătură genetică, organică între creştinism şi iudaism. Cu toate acestea stabilirea unei relaţii nu constituie însă şi explicarea semnificaţiei sale.

Creştinii, deşi respectau o serie de practici şi structura cultului iudaic, aveau conştiinţa că aparţin unei noi religii, aveau simţul apartenenţei la o nouă comunitate, care încerca să-şi stabilească propriile sale norme (chiar dacă formal lucrul acesta se producea printr-o cvasi-imitare a unor aspecte din cultul iudaic). Este destul de greu de înţeles acest fenomen dacă-l privim într-o simplă accepţie proximistă. Afirmarea identităţii noii religii nu a implicat renegarea mediului iudaic în care se constituise, dar nici un sincretism iudeo-creştin.

În mentalitatea primilor creştini Templul ocupa încă un loc important. Însăşi Mântuitorul îndeplinea prescripţiile religioase iudaice cu privire la templu, respecta preoţia şi sărbătorile iudaice. Episodul izgonirii din templu a schimbătorilor de bani este mai mult decât grăitor, la fel şi plătirea dării (Matei XVII 25-27).

Rugăciunile se făceau deci la templu sau sinagogă, prescripţiile erau respectate, creştinii fiind apreciaţi drept ,,plini de râvnă pentru lege’’ (FA2120) . Existau însă şi deosebiri faţă de iudei dintre care cea mai evidentă era săvârşirea Euharistiei. Dar pentru această ceremonie se foloseau numai casele particulare, la fel şi pentru agape. Accentul este pus treptat însă în creştinism pe comunitatea de credincioşi, adevăratul templu ,Trupul mistic al lui Hristos potrivit expresiei pauline, şi mai puţin pe lăcaşul de cult. Dealtfel însuşi Iisus comparase Templul cu trupul Său. Se observă astfel reevaluarea ideii de templu ca lăcaş, condiţie şi loc pentru mijlocire, în ideea de templu ca Biserică şi comunitate de credincioşi. Yves Congar afirmă chiar: ,,De îndată ce dăm peste problema templului în creştinism după Cincizecime, imediat întâlnim afirmaţia deplin articulată: acest templu este Biserica însăşi, comunitatea credincioşilor” (Yves Congar, Le Mystère du Temple, p. 180).

Dimensiunea spirituală a comunităţii apare mai importantă şi este deseori accentuată în comparaţie cu Templul iudaic sau sinagoga. Mai mult comunităţile creştine încep să se numească biserici încă din epoca apostolică şi să-şi exprime identitatea cultică prin refuzul unor practici pur iudaice. Sinodul I ecumenic interzice în cele din urmă toate practicile iudaizante sub pedeapsa excomunicării. Această atitudine este vizibilă şi în refuzul unor comunităţi creştine de a prelua sinagogile şi a le transforma în biserici.

Dar odată cu secolul IV când lăcaşul de cult dobândeşte o semnificaţie independentă şi capătă un caracter sacru explicit, fiind clădit pe moaştele martirilor, forma sa predominantă este cea basilicală, întrucât în felul acesta aducea aminte de templul lui Solomon. Deşi dezvoltarea ulterioară a creştinismului , în special a bisericii ca lăcaş de cult , s-a făcut potrivit propriilor nevoi liturgice şi funcţionale, inspirându-se mai degrabă din fastul de la curtea imperială şi nu din ceremonialul iudaic , aluziile la templul iudaic vor fi totuşi permanent prezente .

În creştinism templul iudaic este privit ca o imagine translucidă a Bisericii creştine. De aceea permanent în simbolismul şi arhitectura sa biserica va face referire la templu , îşi va revendica originea şi îşi va afirma continuitatea în legătură cu el, dar bineînţeles la un nivel superior, spiritual, de împlinire a profeţiilor. Este eronat să se afirme că biserica este o simplă imitaţie a templului iudaic sau dimpotrivă o reacţie creştină la ceea ce a reprezentat templul în viziunea iudaică. În arhitectura eclesiastică se impune deci o atenţie deosebită faţă de acest aspect esenţial al simbolismului bisericii creştine, pentru că numai astfel poate fi înţeles caracterul ei profetic şi dimensiunea sa atemporală.


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cred ca daca s-ar intelege raportul dintre biserica crestina si templul iudaic, unii oameni nu se vor mai grabi sa dea curs filmelor denigratoare de pe youtube la adresa bisericii ortodoxe ruse si sa o eticheteze "biserica masonica", doar pentru ca a observat unul steaua lui David, prezenta ca motiv decorativ si rapid a facut un film. Intentia s-ar putea sa fie alta cum ar fi revendicarea originii si afirmarea continuitatii insa la un nivel superior sau altceva. Daca e canonic sau necanonic nu stiu (exista si mult kitch in ziua de azi in arhitectura bisericeasca), insa inainte de a ne manifesta indignarea si a transmite mai departe linkuri, macar sa stam sa judecam despre ce poate fi vorba, doar nu suferim de masonofobie. Sunt curioasa cati dintre cei care s-au grabit sa improaste cu venin au cercetat putin arhitectura religioasa, motivele decorative specifice, daca acel simbol s-a mai folosit in arh. lacaselor ortodoxe etc. (aviz Laura 19 )