Cum? E greu de dat lectii in aceasta privinta. E ca la scoala: unii citesc din mers si stiu de 10, iar altii tocesc din greu, nu inteleg mai nimic si obtin 7-8 cu indulgenta.
Infranarea tine de mai multe aspecte. Viciul poate fi in noi dintotdeauna, iar in astfel de caz e vai-si-amar fiindca te cam lupti cu morile de vant; sau apare datorita anturajului sau unei proaste inspiratii, caz in care ar putea fi ceva mai usor infranat, daca si numai daca exista motivatie si mai ales personalitate. Din proprie experienta stiu ca, la un caracter slab nu vor aparea nici minuni, nici infranari. Adica, un caracter slab se poate ruga mult si bine la Dumnezeu sau la un sfant sa-i rezolve o problema, daca nu are suficienta tarie in propria lui convingere. Astfel, el tot vrea mereu cate ceva, dar arareori crede cu adevarat ca Dumnezeu este in masura sa-i ofere si cu-atat mai putin sa o mai si faca!
La fel si cu infranarea. In general, un caracter slab va spune mereu "Ma voi lasa de maine!", sau "M-am mai lasat de vreo 20 de ori!..." Pentru fiecare dintre noi ar trebui sa existe la un moment dat acea revelatie, acel gen de maturitate, cand sa realizezi ca nu esti pe drumul cel bun si ca trebuie sa spui GATA! Dar cand pacatul este atat de profund cuibarit incat numai gandul la el si iti salta adrenalina ca la motanul in calduri, e greu sa vorbim de renuntare: macar un fum de tigara!... Macar o gurita de alcool!... Macar o data cu vecina de la 3!... Macar o agrafa de par sa fur, ca nu ma pot abtine!... Pentru oricare dintre aceste slabiciuni, si pentru oricare alte o mie, exista doua variante de renuntare: o data cazand din lac in putz, alaturandu-te grupurilor yoga, sectare sau sedintelor la psiholog, care te-ar putea vindeca intr-o oarecare masura, dar adevarata problema e departe de a fi vindecata. Iar cealalta varianta, care a dat si va da intotdeauna rezultate incontestabile, este recapatarea dialogului pierdut cu Dumnezeul din tine. Iar pentru asta e nevoie in primul rand de o reanalizare a intregii vieti, fara a omite nici cel mai mic dintre pacate, apoi, inarmat cu vointa si rabdare, cautat un duhovnic cu har si intelepciune, care, chiar daca va da un canon nu tocmai pe placul nostru, trebuie sa avem taria si hotararea sa-l tinem.
Partea proasta este ca abia cand crezi ca ai inceput sa te redresezi, vin alte 200 de probleme la care nici nu gandeai ca exista. Pentru ca nu-i chiar simplu sa vrei sa renunti la diavol peste noapte si sa treci in tabara lui Dumnezeu, fara sa fii scuturat din toate incheieturile. Din pacate, foarte multi incearca sa-si schimbe viata, incearca sa mearga la biserica, incearca sa faca ceva fapte bune, fiindca sunt foarte constienti de viata traita in pacat, dar cand se simt incoltiti din toate partile, se sperie si revin repejor la vechile indeledniciri. Am vazut cu ochii mei astfel de cazuri si n-am putut face nimic: era un amestec de teama si placere, era un compromis acceptat cu buna stiinta, uneori cu lacrimi, alteori cu incapatanare nedisimulata.
Singura modalitate de a scapa de pacatul care ne subjuga este rugaciunea cat se poate de deasa. Acceptarea conditiei de dobitoc (ca daca ai fi om, ai realiza ce faci cu sufletul tau), cainta pana la lacrimi si dorinta de mantuire care nu poate veni cu jumatati de masura, in sensul "Renunt la desfrau, dar nu si la tigara! Iarta-ma, Doamne, dar nu pot sa renunt chiar la toate, intelege-ma si Tu!..."
Dupa un timp, pe nesimtite, vei constata ca pachetul de tigari nu-ti mai starneste nici o reactie, decolteul si picioarele lungi pana la gat te lasa rece, alcoolul parca are un gust idiot si nu stiu cum ca tot mai buna-i apa!... Cand simti ca vechile metehne nu te mai tenteaza, inseamna ca Dumnezeu te-a iertat si trebuie sa ai mare grija la ceea ce e mult mai grav: mandria si marirea de sine!...
Dar despre asta... in episodul urmator!...