Citat:
În prealabil postat de forever...
12. Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților?
13. Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat.
14. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră.
15. Ne aflăm încă și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morții nu înviază.
16. Căci dacă morții nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre;
18. Și atunci și cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii.
20. Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților.
22. Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia.
|
Da, la acest pasaj m-am referit, multumesc. Dupa cum se stie primele comunitati crestine, din care a facut parte si Apostolul Pavel, erau formate din evrei crestini, in marea lor majoritate, In gandirea iudeo-crestina invierea era un element central si fundamental, intrucat -spre diferenta de gandirea greco-romana- evreii percepeau fiinta umana in mod complet, trup si suflet. Prin urmare moartea nu era deloc perceputa ca ceva natural sau eliberator (precum in gandirea pagana) ci ca un adevrsar care separa plentitudinea fiintei umane, Invingerea mortii prin Inviere de catre Hristos anula acesta putere distructiva a mortii iar credinciosul crestin-cel putin in acele timpuri- traia cu marea speranta si credinta a Invierii, cand Domnul urma sa reuneasca corpul inviat cu sufletul. Aceste elemente sunt clar prezentate in Epistolele Apostolului Pavel, scuze ca nu pot detalia acum. Spre comparatie se poate analiza ciocnirea ideilor iudeo-crestine cu cele greco-romane in scena din Faptele Apostolilor 17:15-34, cunoscuta sub numele de ,,Cuvantarea din Areopag". In momentul in care Apostolul Pavel abordeaza ideea de Inviere este batjocorit instantaneu pentru care in gandirea pagana ideea de nemurire a sufeltului era cea care conta, ideea de inviere era tratata ca absurda intrucat prin moarte sufletul trecea la un nivel superior eliberat de materie cu limitarile ei. Practic la ideea pagana de nemurire a sufletului si atat gandirea iudeo-crestina opunea conceptul de Inviere a mortilor.
Este un alt posibil motiv de ce in Noul Testament se vorbeste atat de putin de starea intermediara (adica starea dintre moarte si inviere) intrucat telul final, marea asteptare privea Invierea si viata vesnica nu undeva dincolo de nori ci pe un pamant nou si un cer nou (vezi Apocalipsa in acest sens). Cei morti sunt cu Domnul si asteapta marea zi a Invierii, cand fiinta umana este din nou completa, practic o noua creatie intr-un cer si pamant nou. Cele doua tipuri de gandire, iudeo-crestina si cea greco-romana erau practic incompatibile, epistolele Apostolului Pavel dand marturie despre efortul sau de a le explica si de a-i convinge pe noii crestini dintre greci si romani de faptul ca Invierea prin Hristos este infrangerea mortii si Invierea celor ce acum sunt ,,adormiti in Domnul" si reunirea cu Domnul si Mantuitorul lor pentru eternitate intr-un pamant nou, lipsit de moarte, durere, pacat sau ceva rau.
Pana in prezent Invierea a ramas marea nadejde in asteptarea intoarcerii Domnului, motiv de tarie in incercari, credinta in fata mortii si convingere ca nimic si nimeni nu ne poate separata de dragostea lui Dumnezeu care ne-a fost aratata in Invierea lui Hristos.