[MihaiG]

În prealabil postat de Mihailc

Carevasăzică n-ar trebui să fie nimeni îngrijorat că se simte atras de animale, cadavre, bătrâni, copii, important e să nu treci la fapte.

Mai citiţi o dată mesajul meu. Am scris "să nu se simtă vinovat", şi nicidecum "să nu se simtă îngrijorat". E o distincţie, nu credeţi ?

În prealabil postat de Mihailc

În logica acesta orice perversiune e legitimă dacă:

- subiectul este convins că e un dat genetic ireparabil
- nu se concretizează în fapte care să satisfacă libidoul deraiat al subiectului.

Atâta timp cât nu se concretizează în fapte, putem vorbi despre perversiune ?

Iar dacă discutăm despre o eventuală perversiune la nivel psihologic, sau poate spiritual, atunci unde şi cum faceţi distincţia între atracţia pe care o simte homosexualul pentru un băiat (şi tentaţia care urmează aproape inevitabil) şi atracţia pe care o simte heterosexualul căsătorit pentru vecina tinerică de la etajul 3 ? Care dintre ele este perversă şi care nu ?

În prealabil postat de Mihailc

Aceasta e o mostră destul de grăitoare a juridism mental catolic, îndepărtat de problema păcatului ca boală ontologică a ființei.

Iar aceasta este o mostră de confuzie între noţiuni; concupiscenţa, pe de o parte, pe care doctrina morală a catolicismului apusean o recunoaşte ca fiind o boală ontologică a fiinţei, şi păcat, pe de altă parte.

În prealabil postat de Mihailc

În realitate, homosexualitatea, ca orice deviație de la telos-ul naturii, are la origine niște cauze profunde, factori declanșatori, traume psihice active ș.a. Să nu-mi spuneți că un homosexual s-a născut așa fiindcă mama lui, în timpul sarcinii, a ascultat în exces muzică de George Michael, Freddie Mercury sau Elton John! Deși această anomalie nu are soluții omologate științific, au existat psihoterapeuți care au tratat cu succes homosexualitatea considerată ca psihopatologie complexă, însă ultimele evoluții culturale și politice descurajează dezbaterea medicală în jurul subiectului, considerând-o un abuz asupra libertății individului.

Ca să nu mai lungesc vorba....Biserica nu ne îndeamnă la conviețuire schizofrenică între dorință și faptă, ci la vindecarea cauzei păcatului pentru a se înlătura de la rădăcină altă primejdie, și anume reprimarea, maladivă pe termen lung, a unui libidou care se autoalimentează tocmai din rețeaua de interdicții ce-i împiedică exprimarea.

Faţă de cele de mai sus, aş fi curios cum ce cale de acţiune previzionaţi în vederea reprimării dorinţei naturale de activitate sexuală în cazul unui călugăr ortodox heterosexual ?

Libidoul heterosexual este şi el o perversiune ? Sau se încadrează în telos-ul naturii, pentru un asemenea călugăr ?

Faceţi o distincţie, din punct de vedere moral, între călugărul care luptă împotriva ispitei sexuale de natură homosexuală şi cel care luptă împotriva ispitei sexuale de natură heterosexuală ? Ar trebui să fie unul mai îngrijorat decât altul ?