View Single Post
  #522  
Vechi 15.01.2017, 20:45:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
CU MULTA UMILINȚĂ ȘI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN




Indurate și mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, miluiește-mă înainte de sfârșitul meu, căci știu că înfricoșată și strașnică judecată mă așteaptă în fața Întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate și spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat și nevrednice de iertare, covârșind cu mulțimea lor nisipul mării, de aceea nici nu îndrăznesc, Stăpâne, să cer iertarea lor.
Mai mult decât toți oamenii Ți-am greșit Ție. Mai mult decât curvarul am viețuit . Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanți m-am făcut dator Ție.Mai mult decât vameșul râu am vamuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de pocăință am greșit. Mai mult decât Mânase „fărădelegile mele au covârșit capul meu și ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine" * și m-am chinuit și m-am gârbovit până în sfârșit. Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat Poruncile Tale nu le-am ascultat Avuția Ta am risipit-o. Harul Tău l-am întinat. Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o. Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăință cu vrăjmașii Tăi am vicțuit-o. Nici o poruncă a Ta nu am păzit Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o. Făclia cugetării drepte am stins-o. Fața mea pe care ai strălucit-o. eu am netrebnicit-o întru păcate. Ochii mei pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit Buzele pe care de multe ori le-ai sfințit cu dumne- zeieștile Tale Taine, cu cuvinte de rușine le-am spurcat.
Știu că voi sta înaintea înfricoșatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul. Știu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite și nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Ție, preaîndurate și multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Nu zic și „să nu mă cerți, căci cu neputință este față de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuțimea Ta și nu vei arăta mânie și iuțime înaintea îngerilor și a oamenilor, spre rușinarea și ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine". Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuțimea Ta să mă cerți". Știu că tâlharul a
cerut și îndată a dobândit iertarea. Știu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine și a fost iertată. Știu că vameșul din adânc a suspinat și s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toți covâr- șindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăință. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată și adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii. Nu am suflet curat. Nu am dragoste după Dumnezeu. Nu am sărăcie duhovniceasca.
Nu am rugăciune neîncetată. Nu am înfrânare de patimi în trup . Nu am curățenie a gândurilor. Nu am voința plecată lui Dumnezeu. Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieșind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am intors de la păcat. De câte ori m-ai ridicat, iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut. De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai chemat, iar eu nu Ți-am slujit Ție. De câte ori m - a i cinstit, iar eu nu Ți-am mulțumit. De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte și ca pe un fiu m-ai sărutat și brațele deschizându-mi-le, mi-ai strigat: "Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert, nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc față de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele și intru care M-am îmbrăcat" ", pentru care Mi-am vărsat sângele. Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut, dacă vine la Mine. Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi. Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci și nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ și am aprins făclia, adică trupul Meu, și am măturat casa, și am chemat puterile cerești prietene să ne veselim pentru găsirea ei".
Deci toate acestea, ca un bun și iubitor de oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, dar eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în țara străină și depărtată a pierzării m-am dus. Ci Tu, Preabunule, intoarce-mă iar și nu Te iuți asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să nu mă mustri. Milostive, ci mai rabdâ-mâ. Nu Te grăbi să mă tai ca pe smochinul cel neroditor, nici cu porunci să fiu secerat mai înainte de vreme din viața aceasta, ci dă-mi viața rânduită mai dinainte și călăuzește-mă către pocăință, Doamne.
Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Stăpâne, nici cu iuțimea ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, căci neputincios sunt" " cu sufletul, neputincios cu gândul, neputincios cu mintea, neputincios cu voința. Căci iată mi s-a dus puterea, mi s-a dus vremea. „întru deșertăciune s-au isprăvit zilele mele toate și sfârșitul a sosit"* Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, cel ce cu nevrednicie bat, și nu-mi închide ușa milostivirii Tale. Căci dacă vei închide Tu, cine îmi va deschide? Dacă nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, ci numai Tu, Cel din fire milostiv și îndurător. „Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt"*3, pentru că m-a slăbănogit vrăjmașul și neputincios și zdrobit m-a făcut, iar cel neputincios și zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-și ajute lui însuși. Deci „mi- luiește-mă, Doamne, că neputincios sunt".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu."" Dar cel cu oasele zdrobite nu poate să se scoale și să caute doctor, nu poate să alerge și să scape de vrăjmaș. Tu, deci, mă caută, Stăpâne, Cel ce ai venit să cauți oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari. Căci nu numai mort ci cu totul mort m-au lăsat. Deci, „vindecă-mă, Doamne, că neputincios sunt" și putred m-a făcut vrăjmașul. Iar cel neputincios și putred este cu totul doborât, este aruncat cu totul, ca un stârv ticălos. El doar cheamă pe doctor, strigă după ajutor, caută împrejur cu ochii, când va veni și-1 va cerceta „Cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și „îndreptează pe cei surpați și „mântuiește pe cei deznădăjduiți".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins, Stăpâne, căci în patimi trupești am căzut, trupul și sufletul batjocută dracilor le-am făcut. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", cele ce susțin pe omul cel dinlăuntru, adică: credința, înțelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, evlavia, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Deci „vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte". Căci, iată, văd că a sosit ceasul vieții mele „și sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd calea cea lungă și grea către cele de dincolo și că nu sunt pregătit pentru dânsele, „și sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe cămătar că îmi cere datoria și nu-i pot plăti „și sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe diac arătându-mi za- pisul*" și pe gealați că scrâșnesc asupra mea „și sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd mulți pârâși, iar părtinitori nici unul „și sufletul meu s-a tulburat foarte".
Că m-am umplut cu totul de tulburare și de întunecare, mă înfiorez și mă cutremur, mă înfricoșez și mi se rup cele dinlăuntru și nu știu ce să fac sau cu ce chip să mă arăt Judecătorului meu. Mă întunec, mă tulbur, mă necăjesc-, nu mă pricep și de aceea „sufletul meu s-a tulburat foarte".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote