[AthosT]

Tot cu Credință, Nădejde și Dragoste. Credința dreaptă, nădejdea permanentă în ajutorul Lui Dumnezeu și fapte bune izvorâte din dragostea de Dumnezeu (milostenie, rugăciune, smerenie etc).

Iată ce citeam despre rugăciunea inimii, pe care ar trebui să o lucrăm cît mai mult timp cu mintea, dar mai ales cu inima:

''- În condițiile actuale de viață, cum putem primi darul rugaciunii inimii, știut fiind că
împraștierea minții la creștinii de astăzi este mult mai mare decât a celor de odinioară?

- Este adevărat ce spuneți, așa este; viața de astăzi e zbuciumată, fără astâmpar, o viață plină de mișcare. Rugăciunile pustnicilor erau niste rugaciuni de toată ziua si noaptea. Spune un sfânt din Filocalie că se ruga de dimineață până seara si când obosea rugându-se, citea toata Sfânta Scriptură. Viața lui era o viata angajată permanent în legatură cu Dumnezeu; el avea o rugăciune statică, o rugăciune care îl obligă să stea pe loc.

Pentru viața modernă, parcă Dumnezeu a rânduit această rugaciune scurtă: ''Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul'', cum am spus-o și cum o știți; sau măcar limita rezumatului acesteia: ''Iisuse, miluiește-mă''. Oricât de grabiți am fi în viața aceasta de toate zilele - poate suntem la lecții, ascultăm un curs la universitate, sau suntem la atelier, ori în fabrică, sau pe drum, sau comunicăm cu cineva - putem spune totuși din când în când ''Iisuse, miluiește-mă''. Pe de o parte <Iisuse> - care luminează planul acesta al vieții noastre crestine, Dumnezeu cu toată Împaratia Lui si, pe de altă parte, ''miluiește-mă'' - starea noastră de jos, starea de mizerie, de nevoie în care ne aflăm adeseori. Măcar aceste cuvinte să le rostim de-a lungul vieții.

În concluzie, putem spune că în viata moderna, cu toată graba ei si cu tot neastâmpărul nostru, ne putem hrani din această rugăciune într-un chip cu adevarat mulțumitor. ''


Cu alte cuvinte, ar trebui să avem permanent conștiința prezenței Lui Dumnezeu oriunde ne-am afla.