Citat:
În prealabil postat de costel
Un coleg de serviciu mi-a marturisit ca i-a murit mama si pentru ca fiul lui nu avea decat 4 ani, a refuzat sa-l ia la inmormantare, motivand ca l-ar fi speriat pe copil. Eu cred ca daca ne crestem cum trebuie copiii, nu avem de ce sa ne temem ca un astfel de moment l-ar soca pe copil din cauza unei varste prea mici.
|
Pana nu demult gandeam si eu ca micutul nu ar avea ce sa cauta la o inmormantare. Pana am vorbit cu o prietena, mama a doi copilasi si jumatate(cum imi place sa glumesc, ea fiiind insarcinata).raspunsul ei m-a pus pe ganduri:
eu i-am dus pe ai mei si la inmormantari.Ptr ca sa inteleaga ca si moartea e o etapa a vietii, iar pt noi crestinii e un prag ptr a ne intalni cu Hristos. Copilul trebuie sa inteleaga ca in viata avem si momente in care ne bucuram, cum e nasterea unui prunc, dar si momente in care plangem, atunci cand cineva drag ne paraseste.Iar ptr ca acest prag sa nu fie dureros, crestinul trebuie sa se pregateasca. Uite exemplu sfintilor: ziua lor de adormire e considerata zi de praznic ptr crestini: caci e ziua in care ei au ajuns in Imparatia cea mult dorita, unde Domnul i-a rasplatit ptr viata lor frumoasa.
Abia atunci am inteles ca cocolosindu-i prea mult, de fapt ii privam de o lectie importanta.
Cred ca e mai usor sa participi cu copilul la o inmormantarea a unui cunoscut, deoarece ai o arecare detasare de situatie, decat la inmormantarea cuiva drag cand implicarea afectiva e mult mai mare. Si simplu fapt ca mama ar fi schimonosita de plans, si rudele apropate la fel i-ar trezi spaima copilului si ar incepe si el sa planga.
CA oricat am fi de puternici, pierderea cuiva drag, apropiat ne marcheaza si omul cel mai usor se exteriorzeaza prin plans.