[Florinvs]

Mihail Gleanţ, evreu, 58 de ani, comunist, funcţionar al agenţiei de reclamă (nu posedă limba de stat), internat în spitalul urgenţei: „Mă duceam spre casă, pe la ora 18. În preajma comitetului executiv orăşenesc am coborît din troleibuzul care se oprise şi am luat-o pe jos cu gînd să cotesc pe strada Comsomolului spre Iscra şi să-mi continui drumul. La colţ am fost lovit din spate. Lovitura a căzut pe ochiul stîng. Vedeţi în ce stare e, nu ştiu dacă am să mai pot vedea cu el”.


Ion Zamfir, moldovean, 58 de ani, lucrător al spiutalului clinic orăşenesc nr. 2 pentru copii, internat în spitalul urgenţei: „(…) Am observat în preajma ministerului de interne rînduri de miliţieni echipaţi special şi aliniaţi în formaţie de luptă, cu căşti, scuturi, bastoane. Mi-am dat seama că se întîmplă ceva neobişnuit şi nedorind să am neplăceri mi-am continuat drumul pe str. Armenească în sus. La un moment dat am auzit şi observat cu groază că lumea de alături începe să ţipe şi să fugă îngrozită. N-am reuşit să întorc capul să văd ce se întîmplă cînd am simţit o lovitură năpraznică dată cu bastonul în cap. Loviturile au continuat cu nemiluita şi atunci cînd am căzut la pămînt, vreo trei-patru vlăjgani în uniformă specială şi cu bastoane au început să mă lovească cumplit cu picioarele. M-au lăsat lat şi s-au retras împreună cu ceilalţi miliţieni”.


Natalia Ghidirim: „Am fost martor ocular al măcelului din data de 10 noiembrie şi m-am aflat la faţa locului de la 17 şi 40 pînă după orele 19. Mă întorceam de la Magazinul universal şi, trecînd pe lîngă M.A.I., am văzut un grup de aproape 100 de oameni care stăteau în faţa clădirii şi scandau: „Jos mafia!”, „Jos corupţia!”. Cereau, de asemenea, eliberarea arestaţilor [din ziua de 7 noiembrie].


În timpul acesta mă întîlnesc cu o colegă de institut (cîndva am învăţat împreună), care îmi venea în întîmpinare. N-am izbutit să ne apropiem şi să ne întrebăm una de alta ce are loc aici, cînd în momentul acesta drept pe lîngă noi au trecut în goană cîteva grupuri de miliţieni înarmaţi cu bastoane de cauciuc, echipaţi cu veste antiglonţ şi coifuri albe, care ieşeau din clădirea ministerului unul după altul. (…) S-au năpustit asupra oamenilor aşa, peste stradă, peste maşinile ce mergeau. Noi am rămas lipite de un copac, pe trotuar, de partea ministerului, şi tremuram de frică, căci nu văzusem pînă atunci ceva asemănător. Pînă ne-am dezmeticit, miliţienii se întorceau de acum cu prada, ducînd nişte tinere de păr şi de braţe, mai mult moarte decît vii, căci nu se puteau ţine pe picioare. Trecătorii care vedeau toate acestea erau indignaţi şi uluiţi. Se auzerau replici: „Ce mamă v-a făcut!”, „Ce mîrşăvenie!”, „Şto vî delaete?!”, „Huje cem v Cili”, „Kakoe zverstvo!”, şi ironic: „S prazdnicom vas, tovarişci!”. „Şto v delaete v vaş prazdnic?” ş.a. Se indignaui trecători de orice naţionalitate: şi ruşi, şi moldoveni.



Acesta a fost primul atac din partea miliţienilor, la care am fost martoră în jurul orei 18,00. După ce s-au retras iar în clădirea ministerului, oamenii au trecut din nou strada şi s-au grămădit în faţă. Erau deja mai mulţi, pentru că li s-au alăturat trecători ce se întorceau, probabil, de la serviciu. După cele întîmplate şi văzute cu proprii ochi, după acest nemaipomenit act de violenţă din partea miliţiei, dispoziţia oamenilor se schimba văzînd cu ochii. Ei scandau cu indignare: „Fascistî!”, „Hunta!”.

În jur se aduna tot mai multă şi mai multă lume. Foarte mulţi se aflau adunaţi la staţia de troleibuz de vis-a-vis, cu copii. Transportul circula, deocamdată, normal. Eu stăteam la staţie, aşteptam troleibuzul.



În acest moment pe scările ministerului au apărut nişte conducători, care se adresau prin porta-voce oamenilor adunaţi, dar nu puteam desluşi nimic. Şi iarăşi au început să izvorască – de data aceasta şi mai mulţi, şi mai bine înarmaţi – soldaţii din clădirea ministerului. S-au năpustit din nou în goană asupra oamenilor şi au dat busna peste drum, peste maşini, peste trecătorii ce stăteau la staţie şi erau speriaţi şi nu ştiau ce să facă. Şi eu, de asemenea. M-am lipit de vitrina magazinului şi tremuram, şi plîngeam căci puteam să nimeresc şi eu sub bastonul de cauciuc, iar eu am doi copii mici acasă. Soldaţii alergau printre trecători şi-i loveau cu bastoanele din fugă. Şi nu înţelegeam după cine aleargă ei, pe cine caută… Prima vitrină care a fost spartă era la vreo trei metri de mine şi a fost făcută ţîndări de bastoanele miliţienilor, care au înghesuit acolo un tînăr şi îl ucideau fără milă. Doi îl ţineau şi-l băteau în burtă, căci el era lat jos, aproape fără cunoştiinţă; şi încă doi cu bîtcile: patru bîtce odată peste pieptul şi burta tînărului, care era deja întins jos, leşinat, şi în care continuau să cadă cîte patru lovituri odată. Asemenea urgie n-am mai văzut nicăieri, ca patru oameni înarmaţi să bată un tînăr slăbuţ, care era de acum fără cunoştiinţă.



Aşa au urmat cîteva atacuri din partea miliţienilor, care se năpusteau ca nişte fiare asupra oamenilor ce se adunau tot mai mult şi mai mult. Toţi trecătorii se adunau, erau oameni de diferite naţionalităţi ce ieşeau de acum în stradă, căci nu mai încăpau pe trotuare. Eu eram deja în troleibuz şi de acolo continuam să privesc urgiile ce se petreceau numai şi numai din partea miliţiei. Cîte trei-patru miliţieni duceau un om aproape fără cunoştiinţă şi în care continuau să bată ca în hoţii de cai. Oamenii se schimbau la faţă văzînd cu ochii, fiind martori la fărădelegile şi mişelia soldaţilor. Eu, de exemplu, asemenea urgie am văzut pentru prima dată.


După vreo cîteva atacuri de felul acesta asupra mulţimii, s-au retras în faţa ministerului şi au format un perete de scuturi de metal, de după care li se vedeau numai picioarele. Şi abia acum au început să zboare în ei pietre, ce zîngăneau scuturile celea. Aruncau nişte tineri, mai degrabă nişte adolescenţi, elevi, aşa îi vedeam eu din troleibuz, care ieşeau din mulţime în faţă şi aruncau cu pietre pe care le scoteau de pe marginea trotuarului. Iar pînă la atacurile miliţiei şi soldaţilor n-am văzut la nimeni în mîini pietre, ciomege, vergi de metal, după cum afirmă ministrul afacerilor interne Voronin”.


Dupa aceste cumplite actiuni de represiune din partea militiei sovietice, actiunile demonstratilor se radicalizeaza, in cladirea ministerului de interne al RSSM fiind aruncate pietre si sticle incendiare.


Bilanţul intervenţiei miliţiei, pomenit de „Literatura şi Arta” este de 76 de cetăţeni avînd nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 14 internaţi în spital, 8 cazuri înregistrate de otrăvire cu gaze toxice. „Foarte multă lume se teme să apeleze oficial la serviciile publice”, scrie ziarul.




Surse: Presa din RSSM de atunci (ziarele si revistele Literatura si arta, Tinerimea Moldovei), si informatiile publicate pe blog Mariusmioc.