[Claudiu_FT]

Profesoara mea de religie din liceu a lasat o impresie puternica asupra mea. Vorbea mereu din inima si uneori cu lacrimi in ochi. N-am sa uit niciodata imaginea ei...
Desi eu eram golanas (si inca sunt), nu prea mergeam la ore, sfidam profesorii si eram destul de teribilist, aceasta profesoara va avea mereu respectul si admiratia mea.

Parintii mei sunt ortodocsi nepracticanti, la modul cel mai serios. In ultimii ani nici macar la Inviere nu mai merg. Oarecum ma iau la misto ca am ales sa urmez Facultatea de Teologie. Pentru ei, ca si pentru majoritatea parintilor ce au prins din plin anii comunismului si apoi frenezia capitalista, important e sa am succes, sa fiu cat mai sus pe scara sociala, sa arat la restul (in special sa se faleasca la colegii(ele) de serviciu, prieteni, neamuri etc.) ca "am valoare"...cum ar zice anumiti muzicieni foarte apreciati pe aceste meleaguri.

Ideea e ca, amintirea acestei persoane, e un "o gura de aer" cand nu gasesc la nimeni intelegere pentru convingerile mele. Cred ca e singura persoana, care daca as intalni-o pe strada, i-as spune cu o bucurie maxima ca am urmat (si inca urmez aceasta cunoastere) calea teologica.

Doamne ajuta!