Citat:
În prealabil postat de bogdan81
E foarte corect sa spui ca Dumnezeu exista. Distinctia asta intre esenta si existenta NU are sens in cazul lui Dumnezeu, fiindca la El esenta si existenta coincid. Sa NU cadem in capcana existentialista care spune ca exista un primat al existentei asupra esentei, fiindca eu cred ca la Dumnezeu nu poate fi vorba de astfel de judecati omenesti.
Numai existentialistii au intrepretat "ex-sistere" ca pe o stare de "a te trezi aruncat in existenta" , fara a avea o natura anume, natura la ei fiind ceva derivat si ulterior existentei.
Conform existentialistilor omul NU poate decide sa NU existe, trezindu-se deja aruncat in existenta, dar poate decide cum sa existe, adica alegandu-si propria natura. Aceasta insa NU este o conceptie crestina si va rog sa NU cadem in aceasta capcana.
|
Nu la existențialism trăgeam, frate Bogdan, cel puțin nu intenționasem asta.
Bogdan, să nu facem distincție între Ființă și existență?
Dumnezeu Se dezvăluie astfel: "Eu sunt Cel ce sunt" (prin asta înțeleg "Ființa sunt Eu"). Oare de ce nu spune "Cel ce există?"
Existența, dincolo de faptul că include obiecte și fenomene fizice, chimice etc., precum și materie moartă (organismele care nu mai sunt vii), reprezintă Creația. Or, distingînd pe Creator de Creație, îmi pare firesc să disting și Ființa de existență.
Și îmi pare că particula "ex" din termenul existență nu e tocmai întâmplătoare.
Dacă acceptăm că "ex" desemnează un "în afară", atunci nu văd cum Dumnezeu poate fi în afara Lui Însuși, în afara Ființei. (Care este Veșnic Vie. Spre deosebire de existență, care e și nevie, neînsuflețită etc.)
Tu cum înțelegi ce susțin aici? Ți-aș mulțumi pentru o opinie și pentru eventuale explicații dacă îți pare că mă aflu în neînțelegere.
Doamne ajută!