LA CIMITIR

După încheierea slujbei prohodului din biserică se porneste, în aceeasi procesiune, către cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se cântă "Vesnică pomenire". Înainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut să-si ia ultimul rămas bun, pot să o facă acum, sărutând icoana de pe pieptul celui decedat si, după caz, mâna acestuia. Preotul apoi săvârseste tot ritualul de îngropare - varsă untdelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa - si binecuvântează coliva si darurile care se împart la cimitir. [...]

- Familia si asa încercată de durere nu trebuie să facă excese în ceea ce priveste pregătirea de înmormântare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat în prilej de fală sau într-o întrecere în a face pregătiri cât mai multe si cât mai scumpe. Trebuie păstrată măsura în tot ceea ce întreprindem, preocupându-ne mai mult de rugăciunea pentru sufletul celui decedat, decât de mese îmbelsugate si daruri costisitoare. Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mâncărurile rafinate si abundente trebuie să preocupe familia, ci rugăciunea profundă de care sufletul decedatului are nevoie, căci se pregăteste de întâlnirea cu Dumnezeu.

Cel mai potrivit este, în astfel de situatii, să se facă milostenii (adică să se dea de pomana)din alimente si haine crestinilor care trăiesc o viată grea ..... strainilor care efectiv au nevoie si se bucură de o haină ori de o farfurie cu mâncare.


POMENIREA DUPA INMORMANTARE

Familia celui decedat cheamă la masă, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.

După oficierea slujbei si binecuvântarea ofrandelor de mâncare si băutură, cei prezenti sunt datori să mănânce cu cuviintă si cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fără rost, nu se fac glume, nu se râde, dar nici nu se mănâncă si nici nu se bea întocmai ca la nuntă. În loc de ,,noroc!" sau altă urare, atunci când se gustă din pahar, se zice ,,Dumnezeu să-l ierte!" - sau s-o ierte! - iar când se primeste un vas, îmbrăcăminte etc. de pomană, nu se zice multumesc, ci ,,Dumnezeu să primească". [...]

Trebuie avut în vedere faptul că, dacă ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste păstrarea credintei autentice, iar pe de altă parte, rugăciunea conjugată cu postul este mai puternică. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă si mâncare de dulce, pentru că "mortului nu-i plăcea mâncarea de post". Aceasta este o viziune îngustă asupra relatiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedati, prin rugăciune si prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul este imaterial, iar "împărăţia lui Dumnezeu - spune Hristos - nu este mâncare si băutură".

Deci, se cuvine a păstra si respecta cu sfintenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.