View Single Post
  #54  
Vechi 24.03.2009, 10:56:54
deja-vu deja-vu is offline
Member
 
Data înregistrării: 26.01.2009
Mesaje: 39
Implicit Calugaria si viata in lume

Parintele Cleopa recomanda (si bine zice) ca pe tanarul sau tanara atrasa de viata lumeasca sa o insoare din timp parintii, ca sa nu se strice; dar daca are chemare spre viata spirituala, sa o lase sa mai astepte si sa n-o zoreasca (pana va hotara pe ce drum se va indrepta). Din discutiile cu parinti contemporani pot repeta cateva sfaturi remarcabile (de folos celor ce nu s-au hotarat nici dupa multa deliberare):

Pr. Ioan (al Covasnei):"Biserica recomanda cele doua cai bine batatorite si clare: casatoria si calugaria. Dar Dumnezeu are oamenii Lui cu diferite lucrari in lume si exista uneori situatii speciale..."

Pr. Adrian Fageteanu: "Casa ta sa-ti fie manastire!"

Interesant ca toti au exprimat cam acelasi lucru cu duhovnicul, dar sub alta forma si au subliniat fiecare alt aspect al problemei. E adevarat ca fiind vazatori in duh si mari rugatori, care au efectiv un dialog cu Providenta, era de asteptat acest lucru - fiindca Dumnezeu le-a raspuns in linii mari la fel. De aceea inclin sa cred ca cea mai buna indrumare vine de la duhovnic, cu atat mai mult cand acesta e "vas ales".

Intre apropiatii care mi-au marcat viata au fost si mireni ajunsi la masura dragostei de aproapele pana aproape de sfintenie pe calea castitatii, altii care s-au sfintit prin daruire, smerenie si simplitate, iar in fine altii care au incercat sa se calugareasca fara a avea dragostea deplina si aceia fie au fost opriti la timp de duhovnic, fie au cazut dupa depunerea voturilor monahale. Un caz a fost chiar la Vladimiresti (manastirea de fecioare redeschisa de Maica Veronica dupa Revolutie) unde vizita unui fost prieten a determinat-o pe o tanara calugarita sa fuga cu el in lume (era cu masina si l-a ajutat necuratul sa o convinga), iar Maicii Veronica nu i-a ramas decat sa o afuriseasca. Sunt si caderi cu totul ingrozitoare, dar sa veghem mai mult asupra propriei persoane cum zice Sf.Pavel: "Luand aminte la tine insuti sa nu cazi..." Cu cat te apropii de Dumnezeu, cresc enorm ispitele - doar sta scris: "Fiule! Când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău spre ispită" Insa e teribil ce se intampla cu raspopitii sau cei care abandoneaza la mijlocul drumului, prin ei se adevereste Scriptura: "Dar mai vai de cel prin care vine sminteala; acela mai bine si-ar lega o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in adancul marii". Primul a fost chiar Iuda, iar mai recent Stalin; noi am avut cazul trist al lui Creanga, in Franta a fost Eliphas Levi (mentorul doctrinei luciferice), la rusi Rasputin (care totusi a ramas pana la capat crestin mistic, avand parte de un sfarsit ca de mucenic odata cu familia tarului). Noi mirenii ne plangem de ispite, dar in situatia calugarilor se ajunge si la posesiune in cazul neascultarii de duhovnic sau al lipsei spovedaniei. In razboiul nevazut nu se iau prizonieri! O cunoscuta imi povestea cum mama ei n-a crezut-o cand i-a marturisit ca fusese violata de un tanar calugar de la manastirea de langa sat (in Maramures) pt. ca nu avea nici 14 ani cand s-a intamplat asta; abia dupa cativa ani cand i-a amintit intamplarea a luat-o in serios... o fi sau nu adevarat, numai ea si Cel de Sus stiu; dar cu siguranta trebuie sa ne temem mai ales de "acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena". Se zice si de G.Vasai (sotul Maicii Veronica la un moment dat, dupa ce fusese in Oastea Domnului si apoi inchis de comunisti) ca sinuciderea lui a fost f. suspecta, peretii camerei ii avea plini de simboluri oculte. Exista si situatii de exceptie, cum a fost cea a unui calugar batran de la Petru Voda care dupa ce fugise din viata monahala s-a pocait si a primit moarte de mucenic, salvand-o pe cea a Pr.Iustin de inca care avem atata nevoie...

Parerea mea personala e ca in viata de familie si in orice iubire adevarata si curata exista atatea ispite, incercari, in definitiv atata jertfa, incat o casatorie dusa asa cum se cuvine in vremurile de azi e mucenicie curata; cred ca orice dragoste MARE (pentru cineva de sex opus sau chiar frateasca) e o cruce si un drum al Golgotei care da celui ce se incumeta la ea ocazii sa guste cat de putin din tradarea lui Iuda, lepadarea lui Petru si incredintarea sufletului in mainile Parintele Ceresc (atunci cand toate sperantele lumesti sunt rastignite). Cei mai mari apostoli, Ioan si Pavel, au numit dragostea calea suprema si esenta insasi a lui Dumnezeu - dar pe cat e de inalta si de frumoasa, pe atat e de grea! Mai ales in vremile de apoi (sau de acum), cand dragostea multora se va raci. De aceea se si zice in Pateric: "In manastirile cu viata de obste de mantuiesc cu miile, in cele cu viata de sine, cate unul dintr-o mie". Rostul vietii monahale e desavarsirea iubirii, dupa cum a spus extraordinar Sf.Ioan Gura de Aur: "Iubirea si virtutea sunt unite, nu poate dainui una fara cealalta; iar avand una, sporeste si cealalta". Un ucigas devine si sfant prin puterea dragostei (cazul lui Pavel), iar un sfant fara dragoste se prabuseste. Unora singuratatea le impietreste inima (si atunci casatoria e unic remediu), altii au atata dragoste incat o desavarsesc in sihastrie. Chiar zicea un filozof: "Ascetul fuge de lume ca s-o iubeasca cu si mai multa patima".

In America de N nu cred ca e tot asa grava treaba ca in UE, inca mai exista crestini si viata religioasa (in special in Mexic, dar chiar si prin SUA); in schimb in Europa de Vest e un dezastru moral si spiritual total, mai mult ca sigur va fi primul loc unde se va introduce taxa pe aerul respirat (pentru dioxidul de carbon expirat, care contribuie la incalzirea globala). Istoria ne invata ca crestinii cazuti ajung mai rai decat paganii (cum e scris ca celor care se intorc in necuratie "li se vor face lor cele de pe urma mai rele decat cele dintai")... iar Europa a fost chiar leaganul crestinismului. In Ro bisericile sunt pline duminica pentru ca 1% din romanii de la oras merg la liturghie saptamanal; cam aceeasi proportie este si la romanii ajunsi peste ocean, cu exceptia ca sunt mai putin ravnitori (in general credinciosii nu prea emigreaza, sau daca o fac nu se simt deloc in largul lor in N. America, unde e mult individualism si putina dragoste - asta cu cat esti mai la nord). Diferenta esentiala intre Ro si America e pamantul romanesc, care e atat de binecuvantat si are atatea ramasite ale dreptilor incat totul e un adevarat altar, cum bine zice Miorita. In schimb oamenii... Vorba parintelui Ioan (de la Recea): "Pai cum vrei tu, vierme, sa vezi jertfa lui Hristos?" Un lucru insa e sigur: in Romania se joaca cu cartile pe fata, nu trebuie sa faci eforturi sa distingi binele de rau, credinciosul de apostat; e locul unde nu poti fi caldicel: ori te sfintesti, ori te indracesti. E destul ca un roman sa deschida gura si stii ce e cu el...

Doamne ajuta! Iulian
Reply With Quote