Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Da,uite ca m-a facut sa zâmbesc această subtilă observație,întrucât eu trec asa ușurel de la ocultul meu ateism,ca sa zic asa,la un teism sceptic.Iar tu ai exprimat o esență ,care mie imi crea disconfort chiar si atunci cand,descopeream creștinismul,si anume această lepadare de sine,sau mai degrabă ideea potrivit căreia sinele nostru ar fi ceva care trebuie aruncat sau inlocuit cu altceva.Tocmai de aceea agreez mai degrabă religiile orientale care sugerează cunoasterea sinelui ,la fel ca si filosofia teista.Adica se poate interpreta in multe moduri această lepadare de sine,însă mi se pare impropriu,dar si foarte mistic sau tainic modul de abordare...Totuși rămân la părerea ca sinele reprezintă însăși esenta noastră,identitatea spirituală in primul rând,iar pentru orice acțiune cu caracter mistic si religios trebuie avut in vedere cu ce identitate operăm iar pentru asta este nevoie de cunoaștere,sau niste epifanii:)
|
Cunoasterea sinelui in religiile orientale(dar si in crestinism) se poate realiza prin cautarea in sinele propriu(cum comentam adineori) care se realizeaza prin intoarcerea in sine(cum sugerai tu), insa luand un model imuabil de referinta si anume pe Iisus Hristos, caci fara "turnesol" rezultatul nu e corect. Prin comparatie ne descoperim pe noi insine ca fiind de mare mila. De aceea a venit Iisus, ca sa ne cunoastem pe noi insine.
In acest moment apare chestiunea: Pe cine apreciez mai mult, pe Iisus, sau pe mine? Daca-L apreciez pe El, atunci trebuie sa ma schimb eu, adica sa ma lepad de cel pe care l-am descoperit in mine, iar daca ma apreciez mai mult pe mine, atunci degeaba a venit Iisus pentru mine, ca nu inteleg ce-a facut nici El, nici eu si ma cred grozav comparativ cu altii, nu cu Iisus.
Esenta noastra individuala(nu ca specie) , prin natura ei, nu are cum sa aiba identitate spirituala(ci doar potentza), identitate pe care omul o dobandeste impotriva vointei proprii prin grija exclusiva a Duhului Sfant, aspect stabilit prin Legea Imparatiei lui Dumnezeu din vecii vecilor, mai exact dinainte de prima zi a Creatiei:
3. Și a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Și a fost lumină.(Fac1,3)
Ca specie, omul fiind facut dupa Chipul lui Dumnezeu, are si capacitatea de a se asemana cu Dumnezeu, insa nu prin natura sa primitva, ci prin Duhul Sfant care lucreaza totul de la nefiinta la fiinta, de la intuneric la lumina, de la nimic la Dumnezeu.
Asta este Legea Imparatiei lui Dumnezeu: Lumina, adica Evolutia; altfel spus, Mantuirea.
Tocmai de aceea, cum spui si tu, conteaza cu ce natura operam, iar daca avem o natura spirituala, atunci nu e meritul nostru decat in masura in care nu l-am respins pe Duhul Sfant sa lucreze prin noi si l-am lasat sa ne... domine, iar asta nu s-ar fi putut realiza daca nu ne-am fi lepadat de sinele nostru natural si omenesc ca sa putem opera duhovniceste; e mai bine sa nu ne opunem, caci daca ne opunem mintea noastra tot se va "schimba" pana la urma.