[Moroco]

Ca părere personală, cel puțin râsul cel mult, și răutăcios față de alții, când mai și neglijăm seriozitatea cuvenită a unor lucruri, se poate considera un păcat! Zâmbetul sau veselia interioară, în schimb, reprezintă altceva. Mai sunt și situații când oamenii discută cu voioșie pe anumite subiecte, fără răutăți și bagatelizare, și se întâmplă să râdă scurt (nu lung) la replici, acolo este mai greu de judecat dacă acel „ha-ha” neprelungit este un păcat. Însă dacă luăm în general lucrurile și oamenii din viață la „șto”, dacă obișnuim să „râdem până uităm de noi”, sigur ne atragem ură și păcate! Și moartea poate fi una rea și dură! Aici cunosc și exemple, dar să nu dramatizăm mai mult.

Frumoasa parere ai insa la sfarsit ai dat cu mucii in fasole. Pai luand lucrurile si oamenii la intrebari shto etă (ce este pe ruseste) ca sa radem de ei pana ne lepadam de sine... prin ras... nu ne atragem nici ura si nici moartea ci invidia-pisma si frica fiindca astfel de oameni sunt in general trufasii din politie sau cei din aparatul tortionar justitiar din care se pare ca faci parte din moment ce imi ceri ceea ce imi ceri. Deci iata cum ai ajuns sa faci pe moralistul speriat ce sperie in timp ce tu esti exact aceasta specie de ”simpatici” care vor sa rada de mine punandu-mi intrebari ca sovieticii, culmea, cerandu-mi in acelasi timp sa tac, ca sa ma sperie cu spaima lor si de frica sa cedez si sa ma lepad de Cuvantul si sa ma las corcit de ei, sa semnez angajament si sa devin colaborator, tradator, informator, adica vanzator de frati, asa cum se ocupau ei cu distractia asta prin beciurile securitatii sustinand ca vor sa te faca om nou, un fel de neomarxist, un tanar din asta dinamic, pus pe facut bani din orice, bani foarte bine spalati si prespalati cu ariel, ariel coada de purcel, tineri ratati din start care cer in cor de smintisori o tara ca afara si nicidecum o tara ca inauntru, asa cum s-ar cuveni daca ne luam dupa filoxenia noastra romaneasca traditionala nefatzarnica, iesind cu cele interioare in intimpinare si daruind din ele spre slava lui Dumnezeu, Cel care le-a facut pe cele interioare mai profunde si mai bune asa cum le-a facut si pe cele exterioare mai frumoase si mai mari.

La Sfânta Liturghie și de Sfintele Taine sigur nu trebuie râs, asta clar. Și nici de învățăturile cele tari ale Ortodoxiei, legate de mântuire și veșnicie, care unora li se par „baliverne”. Da, acel râs este un păcat!

Aici suntem perfect deacord. Vezi, nu suntem chiar vrajmasi. Iar daca am fi dusmani atunci porunca ar fi sa ne iubim si sa ne respectam spre mantuire si nicidecum sa ne cenzuram, culmea, pe un forum liber unde prin definitie e de citit si de respectat parerea ficaruia caci ”Black lives maters”.

Și cum puncta un coleg de forum (nu Moroco) la o postare de aici din topic, se pomenește ca păcat expresia „nebunește am râs”, adică să înțelegem că există și un râs ne-nebunesc!

Da exista, rasul meu de unii, nu dam nume, e un ras nonnebunesc si cu toate astea toti ma fac nebun avand impresia ca rad de ei. Dar io nu de ei rad ci de lume caci lumea e de ras daca n-ar fi de plans oamenii din ea in care s-a bagat lumea!

Oricare ar fi situația, să fim oameni serioși și voioși, cum trebuie și când trebuie. Nici neserioși, nici la vorbă poliloghioși!

Da, asa sa fim cum zici, dar invers in ceea ce priveste credinta ta, adica necredinta si in Trambite si in Cuvantul suflat prin ele pentru ca e clar ca dumneata nu crezi si de aia te bucuri, deci fiind pe sfinvers vorbesti de neseriosi si de polologhie, ca sa defaimi Cuvantul si pe mine in contra Lui, nestiind si nepricepand cat esti de trist din pricina asta in ”bucuria” ta oricat incerci sa arunci cauza tristetii tale pe mine ca sa te scapi pe tine... din tristetea ta!

Deci nu rad de cei ca tine si nici macar nu zambesc oricat ar fi de ras incapatzanarea unora, nu dam nume, cei de fatza se exclud, care ma urmaresc si ma osandesc proletar si inchizitorial, medical si superior intelept si stiintific facandu-ma prost, culmea, pentru ca io primesc mereu nu numai crestin-ortodoxia ci si pe Cel mai mare Dar al tuturor timpurilor: Cuvantul!...pentru credinciosi si pentru oameni, ca ei sa invieze din... din... din pacat=moarte!

Fecioarelor nebune (nu e vorba de Joana dArc), se stiu ei, le e greu, de lene nu pot sa primeasca si pe Domnul daca Il au si vine. E chestie de infailibilitate si logica morala. Cum poti primi pe Cineva daca Il ai deja, caci daca Il ai nu mai are cum sa vina? Deci le e lene sa se plece asa ca stingandu-li-se lor candelele din pricina trufiei caci ulei nu si-au luat in ele, tot de lene, or sa fuga in lume sa-si cumpere, caci n-ai cum sa te abtii de la sopping in draci daca esti prosta si nebuna ca orice fecioara mortodoxa puturoasa. N-ai cum!

Am terminat poliloghia dupa scrierea unui text frumos cat se poate de serios!

Pe scurt ”Fericit barbatul care urmeaza, prin credinta, sfintenia... Cuvantului!” ca sa-l parafrazez pe regele David, iar rasul, bucuria, zambetul acestei minunate fericiri nu este nicidecum un pacat!