[cezar_ioan]

Preocupat în mod evident de redarea coeziunii religioase a Imperiului, Teodosie alege să elimine definitiv celelalte facţiuni creştine,

însă eşecul autorităţilor ecleziale de a ajunge la un consens dogmatic şi chiar administrativ îl forţează pe Teodosie să definească el însuşi în linii mari o formulă de credinţă, în baza căreia să poată susţine ortodoxia şi catholicitatea Bisericii şi, implicit, a Imperiului.

Edictul apare ca un act întemeiat strict pe exprimarea voinţei imperiale,
voinţă înzestrată cu caracter şi putere de lege,
fără să fie confirmarea solemnă a deciziei dogmatice a vreunui sinod convocat în prealabil sau să fie rezultatul unei colaborări directe cu reprezentanţi ai Bisericii, deşi ţine seamă de decizia unui sinod local (Antiohia 379).

Ca şi predecesorii săi, Teodosie favorizează în mod vizibil o anumită facţiune, dar, spre deosebire de ei, suspendă orice formă de toleranţă, chiar şi pe cea aparentă, pe care o afişau Constanţiu şi Valens. Prin emiterea acestui edict, el părea să unească în persoana sa puterea civilă şi bisericească, realizând o strânsă legătură între stat şi Biserică, opera sa religioasă fiind crearea statului ortodox, exercitând pe mai departe, în mod tacit, statutul de pontifex maximus la care tocmai renunţase.
Practic, Teodosie proclama că nu există toleranţă în ceea ce priveşte credinţa:
este o singură religie de stat obligatorie, a cărei dogmă este fixată de împărat, care o impune supuşilor săi, el devenind în această situaţie „proestosul” sau patronul ecumenicităţii creştine, pe când ierarhii şi sinoadele aveau în grijă Ortodoxia şi unitatea Bisericii...

Edictul de la Tesalonic marchează de departe augmentarea autorităţii imperiale, dar şi escaladarea despotismului imperial. Teodosie depăşeşte formalitatea unei simbioze căzute în derizoriu şi emite în propriul său nume, din raţiuni de stat fireşte, o mărturisire de credinţă care se bucură de valabilitatea unei legi imperiale, iar pe baza acesteia
se căuta restabilirea unităţii religioase şi a coeziunii administrative în partea răsăriteană a Imperiului.

Mai multe precizări în acest articol:
http://www.revistateologica.ro/pdf/Boicu%20ro.pdf